Un băieţel care cucereşte podiumurile europene în concursurile de dans, altul, de doar 11 ani, care asamblează piese de mobilier, o fetiţă care face performanţă la handbal, dar obţine, în paralel, rezultate şcolare admirabile. Ce au în comun? Din păcate, nu doar talentul, ci şi sărăcia cumplită care le marcheză primii ani de viaţă. Pentru toţi aceşti copii, lansăm proiectul Jurnal de fapte bune.
Prin acest program, derulat de Asociaţia Pentru Familie, cu sprijinul Caroli şi în parteneriat cu Libertatea şi Fundaţia Ringier, 30 de copii fără posibilităţi materiale, dar cu performanţe în sport, muzică, arte sau învăţătură, vor primi burse în valoare totală de 360.000 de lei.
Ceea ce nu înseamnă că restul copiilor înscrişi pe platforma online a proiectului, www.jurnaldefapte bune.ro, vor fi lăsaţi deoparte: scopul proiectului e de a vă face cunoscută povestea tuturor micuţilor înscrişi, oferindu- le astfel ocazia de a fi susţinuţi de oricine doreşte să dea o mână de ajutor, prin donaţii de bani sau echipamente.
«Ambasadoarea visurilor împlinite»
Cunoscută pentru implicarea în cauzele umanitare, mai ales cele care privesc copiii, Andra Măruţă s-a alăturat fără ezitare proiectului nostru, în calitate de preşedinte onorific al juriului. Cu o carieră muzicală lansată la o vârstă foarte fragedă (7 ani, când a participat la celebra, pe atunci, Tip Top Minitop), cântăreaţa ştie de cât de multă susţinere are nevoie un copil, oricât de talentat, pentru a reuşi în viaţă.
Atunci când simt că pot schimba nedreptatea destinului într-o şansă la viaţă adevărată şi luminoasă, nu ezit niciodată. Proiectul Jurnal de fapte bune mă onorează, în calitate de ambasador al visurilor împlinite. Îmi doresc din tot sufletul meu de artist, mamă şi om care a luptat pentru fiecare pas în carieră să acord copiilor talentaţi şi fără posibilităţi materiale şi sociale o şansă de a-şi dovedi strălucirea.
Citeste continuarea AICI