Anca Serea şi Adi Sînă s-au numărat printre cele aproape o sută de vedete prezente aseară la petrecerea Jack Daniels, găzduită în spaţiul neconvenţional al Fostei Uzine Electrice Filaret.
Însărcinată în şase luni, Anca nu a putut lipsi de la cea mai anticipată petrecere a toamnei, aceasta fiind prima şi ultima ieşire în public a vedetei, care urmează să devină mamă pentru a patra oară în luna decembrie.
„Mă simt excelent, sarcina nu mi-a dat deloc bătăi de cap, astfel că mi-am permis o seară de petrecere alături de Adi. Noi nu ieşim mai deloc, suntem amândoi foarte ocupaţi, iar puţinul timp liber pe care îl avem ni-l petrecem în familie. Aceeasta a fost prima ieşire de când am rămas însărcinată şi va fi şi ultima', declară Anca Serea.
[FOTO] Vedetele au sărbătorit ziua domnului Jack
Vedeta Prima TV şi-a făcut apariţia la eveniment purtând o rochie nude Marni, accesorizată cu sandale Azzedine Alaia şi cu o geacă de piele H&M. Anca şi Adi şi-au făcut apariţia la eveniment în jurul orei 23:00 şi au stat la petrecere mai bine de patru ore.
Cât despre faptul că va deveni mămică pentru a patra oară peste doar câteva luni, Anca mărturiseşte că singurele emoţii sunt cele legate de kilogramele în plus.
„Am luat până acum doar 2-3 kilograme în plus şi sper să nu mă îngraş mai mult. Acesta este singurul meu stres, în rest abia aştept sa devin mamă pentru a patra oară. Adi este cât de poate de fericit. Este foarte emoţionat şi îşi doreşte acum o fetiţă. Încă nu ştim sexul copilului. Îl vom afla in curand', mai spune Anca Serea.
Foto: PR