Prestația României de la Eurovisionul de anul acesta a generat o premieră: pentru prima dată de când s-a decis, în 2004, organizarea semifinalelor, țara noastră nu a reușit să ajungă în finală. O performanță negativă de care nu suntem mândri, dar pe care am încercat să o explicăm prin vocea unor persoane cu autoritate în materie. Ce s-a întâmplat? De ce România nu s-a calificat în finala Eurovision 2018? A lipsit ceva show-lui nostru? Piesa nu a transmis mesajul așa cum ne-am așteptat? Ce ne-a lipsit? Ce puteam face mai bine?
Am vorbit cu Mihai Trăistariu – artistul care a lansat internațional un hit românesc, prin prestația de succes din 2006 (‘Tornero’), cu Monica Anghel care, în 2009, împreună cu Marcel Pavel, a obținut locul 9, în Estonia, cu piesa ‘Tell Me Why’, cu Paula Seling care, împreună cu Ovi și cu piesa ‘Playing With Fire’ , a egalat performanța Luminiței Anghel, și cu muzicianul Mihai Alexandru, un veteran al concursului, care, pentru ediția de anul acesta, a mizat pe tinerețe și s-a prezentat în selecția națională cu doi puști, Alexia și Matei. Mai mult, anul acesta Mihai Alexandru face parte – alături de Nicu Patoi, Anca Lupeș, Alexandra Cepraga și Gabriel Cotabiță – din comisia de experți care vor acorda voturile juriului României în concurs.
Tot ce ținea de trupa The Humans a fost făcut
Paula Seling a analizat ‘la rece’ prestația noastră la Eurovision. Ce i-a lipsit show-ului românesc? De ce România nu s-a calificat în finala Eurovision 2018?
Care a fost secretul lor?
Concluzia?
Așadar, ce s-a întâmplat aseară cu prestația românească din semifinala Eurovision de la Lisabona?
Pentru Mihai Trăistariu, lucrurile sunt destul de clare. El însuși participant în selecția națională și considerat unul dintre marii perdanți, este de părere că piesa finalistă nu avea ce să caute în acest concurs. Nu este vina artiștilor, ci a piesei și a show-ului neofertant. Mai mult, rămâne încă un mister pentru Mihai Trăistariu cum au reușit cei de la The Humans să recupereze în finala românească 500 de puncte și să treacă pe locul I în ultimele trei minute de televoting.
‘Câștigarea concursului românesc de către trupa Humans a fost și așa discutabilă. A fost straniu că s-a votat 60 de minute prin sms și 57 de minute ei (The Humans – n.r.) nu erau pe locul I și în ultimele minute au trecut pe locul I, cu 500 de voturi. Adică ceva nefiresc’, spune artistul.
Mai mult, el se declară nemulțumit de sistemul de selecție a piesei câștigătoare pentru concursul internațional. ‘De trei ani s-a lăsat doar televoting, fără juriu în finală. Dacă apelezi doar la voturile publicului, este foarte periculos, pentru că oamenii pot să-și cumpere cartele și nu le interzice nimeni asta. Pentru că nu zice nimeni că nu ai voie să te votezi singur. S-a întâmplat anul acesta, când doi dintre concurenți și-au cumpărat cartele. Nu au reușit să câștige, dar au venit și The Humans cu ultimele trei minute și nu știu dacă TVR sau altcineva i-a urcat subit pe locul întâi, dar iată că accidente de felul acesta pot să ducă aici. Pentru că nu erau potriviți’, susține el..
Ce înseamnă această ‘nepotrivire’ în acest context?
‘A fost problema piesei’, este de părere Mihai Trăistariu. ‘Vocea fetei s-a remarcat. Ea chiar are o voce bună. Iar asta pot să zic că este plus: vocea ei. Iar aseară a cântat foarte bine. Dar piesa în sine nu spune nimic. Este o piesă destul de banală, neinteresantă, căreia eu, care sunt un fan Eurovision, nu îi găsesc rostul și locul într-un context Eurovision. Nu are un refren pentru Eurovision, care este un concurs de creație și care a rămas un concurs de creație, și atunci piesa nu excelează.
Dar pe mine m-a deranjat cel mai mult faptul că show-ul de aseară a fost cel din România. Ei nu au schimbat nimic. Au venit cu același spectacol’.
Câte de important este show-ul în economia unei semifinale?
‘Un bun exemplu pentru cât de important este spectacolul pentru un concurs precum Eurovision este cel al Republicii Moldova. Țara a fost invitată cu piesa câștigătoare în finala din România și, așa cum spune Mihai Trăistariu, nu promitea mare lucru pentru concursul din Lisabona. Cu toate acestea, însă…
Aseară au făcut un show de nu mi-a venit să cred și astfel ridicat numărul de voturi, ajungând astfel în finală. Aceasta este dovada că un show bun poate să îți ridice piesa. Ai nevoie de astfel de artificii’, mai spune Trăistariu.
În opinia lui, România nu a stat prea bine în acest an nici din punct de vedere al cotațiilor a casele de pariuri. ‘Am fost pe locurile 34-35 din 42 la cotații, iar ieri dimineață am trecut chiar mai jos, pe 37. Nu a plăcut’, a fost mai spus artistul, adăugând că a simțit o lipsă de implicare din partea echipei românești la concursul de la Lisabona.
‘Nu au gândit show-ul. Stau și mă întreb ce au făcut ei două luni. Ce au făcut după ce au câștigat finala din România? Stai și aștepți două luni? Nu te preocupi de show? Atât a avut ea (Cristina Caramarcu, solita The Humans – n.r) grijă: să arate bine, să fie piciorul la vedere, că e înaltă și frumoasă, dar nu despre asta este Eurovisionul!, este o mare confuzie’, a încheiat Mihai Trăistariu.
Aflăm adevărul în curând
Nici pentru muzicianul Mihai Alexandru lucrurile nu sunt tocmai clare, cel puțin nu până când nu vom afla exact câte voturi ne-au venit din diaspora și câte din Republica Moldova, doi dintre cei mai importanți furnizori de voturi pentru România, până acum.
‘Nici eu nu pot spune cu siguranță care este cauza pentru care România a ratat anul acesta calificarea în finala Eurovision. Uite, de exemplu, Rusia, o țară cu tradiție, a pierdut la rândul ei calificarea în finală. Însă, după părerea mea, noi am avut o prestație mult mai bună decât cea a Rusiei. Cristina a cântat minunat, excepțional. Și piesa a fost foarte bună… O să vedem mâine seară ce s-a întâmplat exact’, ne-a spus Mihai Alexandru.
La fel ca Mihai Trăistariu, muzicologul a remarcat faptul că voturile pe care ne bazam în fiecare an – diaspora, Republica Moldova, au fost insuficiente anul acesta pentru a ne asigura un rol în finală. ‘Mâine seară sau poimâine seară vom afla adevărul despre câte voturi ne-a acordat Republica Moldova’, spune acesta.
‘Am fost fanul celor de la The Humans, cu toate că aveam piesă în concurs și ne-au detronat în ultimele trei minute. Am condus toată finala, până în ultimele trei minute, dar i-am susținut. Nu cred că s-a întâmplat asta în istorie: să vrei să nu câștigi’, ne-a mai spus el.
Ce-și amintește Mihai Alexandru despre show-ul de anul trecut, când România s-a clasat pe locul 7 în finală? ‘M-am dus cu ursul, am făcut nebunie pe scenă’.
Punct și de la capăt
Monica Anghel nu a văzut nici ea prestația românilor de la The Humans în semifinala Eurovision de aseară. Însă știe cu certitudine care este criteriul esențial pentru ca România să facă o figură bună de acum înainte la prestigiosul concurs: experiența. Ce ne-a tras în jos? Un subiectivism exagerat, se pare.
‘Acolo trebuie să meargă oameni cu experiență, oameni stăpâni pe ei, pentru că nu putem fi subiectivi în momentul în care trimitem pe cineva să ne reprezinte. Presiunea este extraordinar de mare și trebuie să poți să faci față din toate punctele de vedere’, ne-a spus Monica Anghel.
A fost sistemul de selecție prin televoting un factor favorizant al acestui tip de subiectivism? ‘Arta, în general, este subiectivă, nu înseamnă că a fost vinovat cineva. Asta a fost situația. PUNCT. Mergem mai departe’