Acum patru ani, actrița Ana Maria Calița câștiga sezonul patru al emisiunii iUmor, de la Antena 1, primind un premiu în valoare de 20.000 de euro. Recent, ea a vorbit deschis despre Mihai Bendeac, unul din cei trei jurați și cel care, la momentul respectiv, a sărutat-o pe actriță în platoul emisiunii.
Invitată la podcastul produs și găzduit în exclusivitate de canalul de Youtube Happyfish „Stai să zic eu', cu Dragoș Mușat (Tetelu) și Cosmin Natanticu, Ana Maria Calița a adus în discuție despre celebrul actor Mihai Bendeac.
Vezi video:
În sezonul patru al iUmor, actorul Mihai Bendeac a sărutat-o pe câștigătoarea show-ului de talente chiar în platoul emisiunii. Ana Maria Calița se afla pentru a doua oară în finala iUmor. A obținut cele trei voturi din partea juriului, format din Cheloo, Delia și Bendeac, dar și pe cele ale telespectatorilor.
Când a aflat vestea, actriţa doar ce ajunsese acasă de la un spectacol de la Târgu Mureș: „am fost foarte uimită, eu eram convinsă că nu voi câștiga. Sincer, mă gândeam că Adi Bobo va lua marele premiu. Când am aflat, eram cu prietenul meu, am rămas neclintită 10 minute pe canapea, pur și simplu nu am putut să mă mișc. Apoi a început să-mi sune telefonul și să mă felicite toată lumea', a povestit ea la momentul respectiv.
Ana Maria Calița a fost invitată la iUmor duminica trecută, unde a povestit despre fosta ei relație: „sunt singură și am avut Covid. Nu în ordinea asta. Am avut febră atât de mare încât puteam să dau căldură în sectoarele alea unde RADET n-a mai putut. Simțul gustului mi l-am pierdut înainte de Covid, când m-am cuplat cu prostul… cu fostul', și-a început ea discursul pe scenă.
Actrița este din București, a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale', colaborând și cu „Opera Comică pentru Copii'.
Poți urmări podcastul integral pe YouTube.