Cele două blonde cu ochi verzi se numără printre cele mai populare actriţe din noul val. Amanda Seyfried şi Emma Stone au început timid cu roluri în seriale tv, s-au remarcat jucând în comedii romantice, iar acum obţin roluri din ce în ce mai serioase.
Asemănări
DEBUT LA 11 ANI. Amanda Seyfried şi-a început cariera de model la 11 ani şi a apărut în diverse campanii, printre care şi una alături de Leighton Meester („Gossip Girl’). La aceeaşi vârstă, Emma Stone debuta în piesa „The Wind in the Willows’ („Vântul prin sălcii’), pusă în scenă la un teatru regional din Phoenix, Valley Youth Theatre.
AU ALES NEW YORK-UL ÎN DEFAVOAREA LOS ANGELES-ULUI: La 15 ani, cu ajutorul unei prezentări Power Point intitulată „Project Hollywood 2004′, Emma Stone încerca să îşi convingă părinţii să se mute în L.A. După şase ani visele ei s-au schimbat, iar în 2009 a renunţat la strălucitorul Hollywood şi s-a mutat împreună cu iubitul ei, Andrew Garfield, în Greenwich Village din New York. Un an mai târziu, Amanda şi-a cumpărat un apartament în acelaşi cartier, în speranţa că se va muta acolo împreună cu partenerul ei de la acea vreme, Dominic Cooper.
RESPINSE LA ÎNCEPUTUL CARIEREI. Astăzi se numără printre cele mai frumoase şi populare actriţe din noua generaţie, dar drumul către succes a fost pavat cu obstacole. La începutul carierei, amândouă au participat la audiţii pentru roluri pe care nu le-au câştigat. Emma a încercat să obţină rolul lui Claire Bennet din „Heroes’, dar l-a pierdut în faţa actriţei Hayden Panettiere. După ce a avut apariţii episodice în câteva seriale, Amanda a fost la audiţii pentru rolul din „Mean Girls’, obţinut în final de Rachel McAdams.
Deosebiri
ORIGINI: Numele de familie al Amandei Seyfried este un indicator evident al rădăcinilor sale. Familia ei are origini germane, atât din partea tatălui, cât şi a mamei. De cealaltă parte, familia Emmei Stone a emigrat din Suedia şi, în drumul către Statele Unite, şi-au anglicizat numele de familie, transformâ ndu-l în Stone.
CÂT DE PERSONALĂ E VIAŢA PERSONALĂ? Emma Stone evită cu îndârjire să răspundă la orice întrebare referitoare la viaţa ei privată. Şi are un iubit care aplică aceeaşi strategie. În timpul campaniei de promovare pentru „The Amazing Spider-Man’, film datorită căruia s-au cunoscut, Emma şi iubitul său, Andrew Garfield, au refuzat să discute despre relaţia lor din afara ecranului: „Nu vorbim despre subiecte personale’. Protagonista din „In Time’ este mai relaxată atunci când discută public despre viaţa privată: „Stăm pe Skype. E plictisitor, dar e adevărat. Şi nici nu trebuie să fim în faţa calculatorului pentru asta. Zilele trecute, el făcea curat la el acasă, eu la mine, şi vorbeam de parcă am fi fost în aceeaşi încăpere’, povestea în timpul relaţiei la distanţă cu Dominic Cooper.
ANIMAŢII: Mulţi actori mari şi-au împrumutat vocea unor personaje din animaţii. Emma Stone este unul dintre aceşti actori: în 2010, a fost vocea ciobănescului australian Mazie din animaţia „Marmaduke’, iar anul acesta este distribuită în animaţia „The Croods’. Pentru Amanda, a da voce unui personaj animat e ceva neplăcut: „Am fost la audiţii pentru roluri care implicau doar vocea, dar nu îmi plac. Simt că nu pot face asta’.
A CÂNTA SAU A NU CÂNTA: Încă din copilărie, Amanda a descoperit că are voce şi şi-a dat seama că o va ajuta în carieră. A început să ia lecţii de canto şi operă de la un antrenor de pe Broadway, iar astăzi eforturile ei sunt răsplătite – a jucat în musicalul „Mizerabilii’, unul dintre primele spectacole pe care le-a văzut în copilărie. Emma a acceptat faptul că nu poate avea toate talentele. Pentru rolul din „The Rocker’ a învăţat să cânte la bass, dar nu a reuşit să stăpânească decât piesele pe care trebuia să le interpreteze în film. Şi-a cumpărat apoi un bass Fender, pe care nu l-a încercat niciodată.
RALUCA TĂMAŞ
Foto HEPTA, NORTHFOTO