Alin Oprea, după ce Tavi Colen l-a acuzat de furt: "Întorc și celălalt obraz!"

.

Alin Oprea este în continuare împăciuitor în scandalul cu Tavi Colen, chiar și după ce fostul coleg de la Talisman l-a acuzat că a furat numele și piesele trupei pe care au clădit-o împreună. Alin Oprea neagă încălcarea legii și susține că își dorește doar să fie fericit și nu ține ranchiună.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Tavi Colen este încă foarte supărat pe fostul coleg de la Talisman și nu are de gând să se împace vreodată cu el. Îl acuză că și-a însușit pe nedrept numele și piesele trupei pe care au clădit-o împreună și i-a lăsat fără nimic. La rândul său, Alin neagă acuzațiile și spune că justiția și-ar fi făcut datoria dacă era vorba despre una ca asta.


‘Nu mai țin de mult timp să am dreptate, aleg să fiu fericit. De aceea, prefer mai bine să întorc și celălalt obraz. Subiectul scindării formației Talisman a fost atât de dezbătut, dar mai ales denaturat, de-a lungul timpului, încât este inutil să mai comentez ceva pe această temă.


Dacă ar fi existat încălcări reale ale unor drepturi legale, s-ar fi făcut lumină în justiție până acum’, a declarat Alin Oprea pentru impact.ro.

Citește și: Reghe, vacanță în Grecia fără Anamaria Prodan. Reacția impresarei:Nu-l acopăr sau ceva…

Citește și: Ce relație are Ioana Ginghină cu fiica sa și cum a aflat Ruxi că mama ei a pozat în Playboy:„A fost o discuție…/ EXCLUSIV

Citește și: Ce dietă ține chef Cătălin Scărlătescu, după ce a slăbit:„Continui să mănânc cartofi prăjiți/ EXCLUSIV

Alin Oprea spune că el a îngropat securea războiului și și-ar dori împăcarea cu Tavi Colen, dar dacă el refuză, își vede mai departe fericit de viață.

‘Am îngropat de mult timp securea războiului și chiar am acceptat ideea revenirii lui Tavi la Talisman, așa că oricât ar da el în mine, eu am să întorc și celălalt obraz din respect pentru tot ceea ce au însemnat anii noștri de glorie petrecuți împreună.

Nu pot decât să-i doresc toate cele bune și mult succes atât în carieră cât și în viața personală, deoarece a fost și încă este un om drag sufletului meu. Eu în ultima perioadă am învățat un lucru foarte important: ‘Nu mai țin să am dreptate, prefer să fiu fericit’, a mai spus Alin.


De ce este supărat Tavi Colen

Tavi Colen nu vrea să audă de împăcare cu Alin Oprea și i-a reproșat, din nou, cât de mult rău i-a făcut acum 15 ani când a distrus trupa Talisman.

‘Nu ne împăcăm. La noi e o chestie de familie, financiară. Mie mi s-a părut un fel de infracțiune să iei numele, eu am dat numele acela. Și să și premeditezi chestia asta cu ani de zile înainte. Nu că e de neiertat, dar mi se pare urât.


Cea mai mare durere a mea este că eu am căzut de undeva de sus. M-a durut foarte tare, am suferit, o perioadă de un an, aproape doi, nu vorbeam cu nimeni. Singura care m-a ținut așa pe linia de plutire a fost Ema. Eu am căzut ca un bolovan’, a declarat Tavi Colen, la emisiunea ‘Xtra Night Show’