Alexandru, fostul iubit al Flaviei de la Neatza, a suferit enorm din cauza poveștii de iubire dintre ea și Codin

.

Relația de iubire dintre Flavia Mihășan și Codin Maticiuc a fost, dincolo de subiect de presă, motiv mare mâhnire pentru Alexandru Ion, fostul partener al Vecinei de la Neatza.

Potrivit libertatea.ro, în perioada în care Flavia și Codin își trăiau visul frumos la Miami, în celălalt capăt al lumii, în Thailanda, Alexandru încerca să o uite pe Flavia. Pentru a fi cât mai departe de ochii curioșilor și mai ales pentru a nu fi nevoit să răspundă întrebărilor celor apropiați în legătură cu despărțirea de Flavia și mai ales de noua ei relație cu Maticiuc, actorul Alexandru Ion a decis să petreacă aproape o lună într-o vacanță în Asia. Chiar dacă a fost însoțit de o gașcă de prieteni apropiați, tânărul nu s-a lansat în nicio altă relație, ci a preferat să se bucure de singurătate.


La scurt timp însă, Alexandru a aflat că Flavia și Codin nu mai formează un cuplu. Nu știm dacă acesta va încerca să o recucerească pe ‘vecină’, dar este cert că măcar o fărâmă de satisfacție sufletească a simțit în urma despărțirii celor doi.

FOTO: Libertatea