Alexandra Ungureanu e în Cartea recordurilor

 Florentina Liutic
.

Vara aceasta se anunţă una foarte plină pentru Alexandra Ungureanu, una dintre cele mai bune voci din România.

 

Alexandra Ungureanu1

 

Talentata artistă s-a implicat în campania muzicală „Music in pROgress', un proiect pop-simfonic realizat în premieră în ţara noastră şi care şi-a propus să prezinte lumii locuri din România mai puţin ştiute, dar care se bucură de o puternică încărcătură poetică şi de un decor boem.

 

Iniţiativa este susţinută muzical de cover-uri ale unor celebre piese pop, cu influenţe electro sau dance, dar orchestrate diferit, într-o notă simfonică. Prima piesă cu care Alexandra Ungureanu a debutat într-o nouă versiune în cadrul acestei campanii speciale a fost „Hey, brother (semnată Avicii) şi interpretată alături de Nora Denes Symphonical, iar acum, Alexandra uimeşte cu un nou cover inedit.

 

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=BfbSsC9uwZs[/youtube]

 

„Cups (When Im gone) este o excelentă piesă de pe coloana sonoră a filmului „Pitch Perfect 2 – „Tonul perfect 2 devenită fenomen mondial şi căreia Alexandra pur şi simplu i-a creat o nouă identitate atunci când a cântat-o acompaniată de… bătăile de pahare ale elevilor români de la şcoala britanică internaţională Transylvania College din Cluj-Napoca.

 

Alexandra Ungureanu a intrat oficial în cartea recordurilor, când, împreună cu Transylvania College şi alţi 1500 de elevi din 26 de şcoli din municipiul Cluj-Napoca care s-au înscris la inedita acţiune, a reuşit să doboare recordul mondial Cups song, deţinut până recent de o şcoală din Canada.

 

În plus, Alexandra a lansat alături de Sundland single-ul „Atât de uşor', un proiect Kazibo Music.

 

Piesa pune in valoare timbrul special al Alexandrei Ungureanu si ne introduce in lumea muzicala a celor doi DJ Soundland, Andy Platon si DJ Kaleia. Videoclipul in regia lui Slava Sarbu, completeaza vizual mesajul piesei si ne-o dezvaluie pe Alexandra Ungureanu intr-o ipostaza mult mai senzuala.

 

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=vnZ-Zmayel4[/youtube]

 

este o piesa care mi-a placut de la prima ascultare, o piesa in limba romana cu un mesaj puternic de dragoste si un instrumental ritmat a declarat Alexandra Ungureanu.

 

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton