Este alertă la Palatul Buckingham după ce Prințul Philip a ajuns la spital, ca măsură de precauție' după ce nu s-a simțit bine. Soțul Reginei Elisabeta a II-a are 99 de ani, iar în 2019 a provocat un accident rutier fără urmări grave, însă.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!
În vârstă de 99 de ani, prințul Philip va rămâne sub observație câteva zile, la Spitalul „King Edward al VII-lea’, din Londra, la sfatul medicului său personal. Surse citate de BBC spun că ducele, care urmează să împlinească 100 de ani pe data de 10 iunie, era „bine dispus’ la spital, unde se așteaptă să rămână câteva zile pentru observație și odihnă.
Totodată, aceleași surse citate de presă britanică, dau asigurări că prințul nu are COVID-19. De altfel, luna trecută, atât ducele, cât și regina Elisabeta au făcut prima doză de vaccin anti-COVID.
Cunoscut şi sub numele de Duce de Edinburgh, Prinţul Philip este căsătorit cu Regina Elisabeta a II-a din 1947, iar în 2017 s-a retras din viața publică în august 2017, după ce a participat la peste 22.000 evenimente oficiale de la ascensiunea soției sale la tron, în 1952. Cu toate acestea, când dorește, încă o însoțește pe regină la anumite evenimente.
Citește și: Regina Angliei și Prințul Philip aniversează 71 de ani de căsnicie! Cum arăta Elisabeta a II-a în tinerețe
Citește și: Regina Elisabeta a II-a și Prințul Philip dorm în paturi separate. Motivul? O tradiție ciudată!
În timpul carantinei actuale cauzate de coronavirus , Prințul Philip a stat la castelul Windsor, în vestul Londrei, alături de regină.
Ducele a fost internat în spital de puține ori în ultimii ani, cel mai recent chiar înainte de Crăciunul din 2019, când a urmat un tratament pentru o afecțiune medicală preexistentă. Dar, în general, ultimii săi ani au fost marcați de sănătate și energie; a renunțat la fumat în ziua în care s-a căsătorit cu regina; nu a băut niciodată mult și a fost, timp de zeci de ani, un sportiv înrăit, scrie DC News.
În ianuarie 2019, el a provocat un accident rutier,
când Land Roverul său a lovit un alt vehicul. Nu a fost nimenit grav
rănit, dar în urma controverselor publice, prinţul a renunțat la
carnetul de șofer.