Adriana Bahmuțeanu a trecut pe lângă moarte! Vedeta a stat 6 ore în operație

.

Săptămâna trecută, Adriana Bahmuțeanu a trecut printr-o operație care a durat nu mai puțin de 6 ore, ocluzia intestinală de care suferea punându-i viața în pericol. Iată ce a declarat vedeta despre momentele dificile prin care a trecut!

Cu zece zile în urmă, Adriana Bahmuțeanu declara, la Xtra Night Show, că, în urma unor hernii mai vechi, a suferit o operație, în urma căreia i-a fost montată o plasă. Din păcate, plasa s-a rupt și au urmat complicații:


„Eu acum cinci ani am avut o operaţie, am avut multiple hernii. Mi s-a pus o plasă, dar pentru că am făcut efort, acea plasă s-a rupt. Este unde băgată printre maţe. Ghinion de neşansă. Probabil e o greşeală, dar nu mai contează. De vreo lună am început să fac investigaţii pentru că mă durea în partea stângă. Nu oricine poate să facă o asemenea operaţie. Nu se bagă oricine la aşa ceva. Există risc de deces. Urgenţă este când plasa agăţată în intestine rupe un intestin. Se poate întâmpla oricând.’, a spus Adriana Bahmuţeanu la Xtra Night Show.


„Urmează să fac nişte investigaţii şi să mă hotărăsc când mă voi opera. Mi-a fost foarte greu să găsesc medicul potrivit, dar l-am găsit. Nu ştiu dacă mai putem programa. Este o urgenţă’, a mai adăugat ea.

Adriana Bahmuțeanu a fost operată de ocluzie intestinală

Deși de-a lungul timpului, Adriana Bahmuțeanu a suferit mai multe operații, majoritatea de natură estetică – implant mamar, rejuvenare vaginală, rinoplastie și liposucţie abdominală -, viața i-a fost pusă în pericol cu adevărat de ocluzia intestinală de care a fost operată săptămâna trecută. „Operația mea, care a durat 6 ore, s-a terminat cu succes. Mulţumesc doctorului Gabriel Miţulescu și întregii echipe medicale! Mulţumesc pentru mesaje și încurajări! Recuperarea merge bine! Am scăpat ca prin minune de ocluzie intestinală', a scris Adriana Bahmuţeanu, de pe patul de spital, de unde, de altfel, a dat și interviuri, dar a și postat câteva câteva fotografii, prin care și-a asigurat fanii că a scăpat cu bine.



Foto: Instagram