Familia regală britanică este nu doar una dintre cele mai cunoscute de pe planetă, ci și una dintre cele mai bogate familii și, chiar dacă își permit să trăiască în lux, membrii ei nu sunt cu mult diferiți de oamenii obișnuiți, cel puțin în privința preferințelor alimentare. Iată ce mănâncă familia regală britanică și care sunt motivele pentru care unele alimente lipsesc cu desăvârșire din meniu!
Circul mediatic care se iscă în jurul familiei regale cu orice prilej ne face de multe ori să uităm că, în pofida rangului lor nobiliar, atât Regina, cât și membrii casei regale britanice sunt oameni obișnuiți, cu preferințe obișnuite. Oricât de fabuloasă pare viața lor între pereții castelelor în care locuiesc, de cele mai multe ori, membrii familiei regale se bucură de gustul mâncărurilor simple gătite în casă, iar câteodată își mai permit și câte o mică plăcere vinovată, cum ar fi fast food-ul… Din păcate, sunt și alimente pe care aceștia nu le consumă deloc. Iată ce mănâncă familia britanică, dar și ce lipsește cu desăvârșire din bucătăria regală!
Crustaceele nu există în meniu
Deși cei mai mulți dintre noi adoră crustaceele, acest fel de mâncare nu poate fi întâlnit la Palatul Buckingham, homarul, crabul, creveții și, în general, fructe de mare fiind interzise acolo, deoarece sunt o sursă de hrană cu grad ridicat de risc în ceea ce privește toxiinfecțiile alimentare. Evident, regulile sunt făcute ca să fie încălcate – nu de către Regină, evident, care este total împotriva crustaceelor, ci de către Prințul charles, care, din când în când, își mai permite câte o porție.
Apa de la robinet nu se consumă niciodată
De obicei, când circulăm în străinătate suntem atenționați să nu bem apă de la chiuvetă, din cauza potențialei infestări cu bacterii, aceasta fiind sursa a nenumărate boli. La fel ca orice turist, Regina, când a călătorit în Oman, Emiratele Arabe Unite, Tailanda, Nepal, Maroc, Tunisia, Bahrein și Kuweit nu a băut niciodată altceva decât apă îmbuteliată, iar acest obicei îl au și ceilalți membri ai familiei regale, deși, cu siguranță, apa potabilă de la Palat nu se compară cu cea care curge la robinet într-un bloc cu zece etaje…
Usturoiul e bun… pentru alții
Unul dintre condimentele cele mai folosite, dar și mai apreciate în lume este usturoiul, savoarea lui specială făcându-l să fie nelipsit din majoritatea mâncărurilor. Din păcate, la Palatul Buckingham acesta lipsește din meniu, dar nu pentru că este periculos pentru sănătate, ci dintr-un motiv mult mai simplu – usturoiul are un miros extrem de puternic și de deranjant, în special pentru cei care nu îl consumă, așadar membrii familiei regale doar gătit, la prânz sau la cină, însă în cantitate extrem de mică și nu în fiecare zi. Același lucru este valabil și pentru ceapă.
Mâncarea proaspătă e secretul longevității
Nu mai e un secret pentru nimeni că toți membrii familiei regale sunt longevivi, iar secretul constă, în primul rând, în alegerea unui stil de viață sănătos, alimentația fiind extrem de importantă pentru ei. Atât Regina, cât și Prințul Philip arată spectaculos la vârsta lor, dar și tinerii moștenitori se țin extrem de bine, având trupuri tonificate și siluete suple. Cel mai bun exemplu în acest sens este chiar Kate Middleton, Ducesa de Cambridge, care, deși curând va naște pentru a treia oară, arată absolut senzațional. Fostul bucătar-șef al Reginei, Darren McGrady, spune, mai în glumă, mai în serios, care este secretul lor: membrii familiei regale mănâncă mâncare organică de dinainte ca aceasta să fi fost inventată. Pe scurt, la Palatul Buckingham se mănâncă doar carne, fructe și legume proaspete, iar celelalte preparate, cum ar fi maioneza, înghețata, pastele sau pâinea, se fac acolo, întotdeauna cu puțin timp înainte de a fi mâncate.
Kate Middleton gătește în casă
Într-un interviu recent, Ducesa de Cambridge spunea că preferă să gătească în casă, fiindcă așa le poate oferi copiilor și soțului ei mâncare sănătoasă. Atât la Palatul Buckingham, cât și la Kensington se folosesc produse proaspete, totul fiind cultivat în sere și grădini ce aparțin domeniului regal, atât legumele, cât și carnea fiind furnizate de producători agreați de casa regală. Asta nu înseamnă că Ducesa de Cambridge nu își permite și câteva mici excese, aceasta preparând adeseori pizza cu cei mici, în timp ce puiul la cuptor este la ordinea zilei.
Pastele, orezul și cartofii lipsesc din meniul Reginei
Pastele, orezul și cartofii nu fac parte din meniul Reginei Elisabeta a II-a, aceasta preferând să consume pește cu legume proaspete la prânz. Asta poate și pentru că, uneori, preferă sendvișurile, care de obicei sunt cu castraveți, somon, ou și maioneză. Deși Regina nu este o gurmandă, ea își permite totuși să mănânce mango, migdale și mousse, un desert perfect și ușor.
Nu aruncă resturile de mâncare
Deși își permit orice, membrii familiei regale consideră că nu trebuie să se irosească nimic, atfel încât resturile rămase de la masă sunt strânse și folosite mai târziu. De exemplu dacă le rămâne la prânz friptură de miel, a doua zi la masă se va servi, cu siguranță, plăcinta ciobanului’, gătită cu carnea rămasă.
Ouăle se fierb fix 4 minute!
Singurul mai pretențios din familie este Prințul Charles, care are o preferință deosebită pentru ouă… Acestea trebuie să fie fierte un număr fix de minute – exact 4, iar această cerință trebuie respectată de bucătarii familiei regale.
Nimeni nu mănâncă înaintea Reginei
Protocolul de la Palat este unul strict și, ca atare, este respectat de fiecare membru al familiei, dar și de oaspeții invitați la dineurile regale. Oricât de mulți ar fi la masă, cea care trebuie să mănânce prima este Regina, aceasta fiind urmată apoi de invitați. De altfel, la mesele regale și discuțiile trebuie purtate într-un anumit mod – de exemplu, Regina, în timpul primului fel de mâncare, vorbește mai întâi cu oaspetele situat în dreapta sa, iar abia apoi conversează cu cel din stânga. Celelalte femei trebuie să-i urmeze exemplul.
Foto: Hepta