Vestea că Victor Slav are o nouă iubită a pus pe jar lumea mondenă, în cursul zilei de vineri. Puțini sunt cei care știu detalii despre povestea lor de dragoste, nu de alta, dar cei doi sunt extrem de discreți. Surpriză! VIVA! a aflat toate detaliile în legătură cu cel mai nou cuplu din showbiz, ce-i are ca protagoniști pe Victor Slav și pe Raluca, o bombă-sexy supranumită „Bombardiera”.
S-a speculat că ar fi împreună de două luni și că le-ar fi făcut cunoștință Cătălin Cazacu. Așa se întâmplă când protagoniștii unei povești de dragoste aleg să tacă și să lase loc interpretările. Și, când unul dintre personaje este cvasi-străin de lumea mondenă, atunci presupunerile curg în valuri. Ei bine, primele detalii privind relația dintre Victor Slav și Raluca Diana Silea au ieșit la iveală abia în cursul zilei de vineri, acest fapt fiind dovada concretă că, în momentul în care dorești să fii discret, chiar reușești. De ce spunem asta? Pentru că relația dintre Victor și Raluca, supranumită „Bombardiera”, a început într-o frumoasă zi de vară, când tânăra se afla la piscină, iar noi am aflat toate detaliile: „Victor a văzut-o pe Instagram, i-a dat like la o fotografie și de aici a început totul. Au vorbit, iar după doar câteva zile s-au întâlnit. Raluca l-a plăcut foarte mult, din prima. Ea avea altă relație, la vremea respectivă, dar a renunțat de dragul lui Victor. Între timp, lucrurile au devenit mai serioase”, a povestit o surs[ din anturajul Ralucăi, pentru VIVA!
Raluca își dorește să aibă un copil cu Victor
Surprinzător sau nu, relația dintre Victor și Raluca este una extrem de serioasă, iar bruneta i-a pus gând rău prezentatorului TV, după cum se spune în popor. Astfel, la doar câteva luni de la începerea relației, tânăra și-a propus să aibă un copil cu Victor, nu de alta, dar îl consideră tatăl perfect. Rămâne de văzut, însă, dacă și el are intenții la fel de serioase. „Raluca are 27 de ani și spune că este vremea să se așeze la casa ei. Vrea să aibă un copil cu Victor. Tuturor le spune că este un om foarte bun și tatăl perfect”, ne-a mai spus aceeași sursă.