Adelina Pestrițu, Virgil Șteblea și fiica lor, Zeny, primul pictorial de familie. Cum sunt vedeta și soțul ei ca părinți: „De la extaz la agonie. Ea este independentă și vrea să facă totul singură” / EXCLUSIV

.

Adelina Pestrițu, Virgil Șteblea și fiica lor, Zeny, apar în primul pictorial de familie pe coperta revistei VIVA! de Mai. Mulți o știu pe Adelina drept o femeie ambițioasă, capabilă de orice sacrificiu pentru carieră. Eu o cunosc de mai bine de zece ani și vă spun sincer că, în adâncul sufletului, cea mai mare dorință a ei a fost, de fapt, aceea de a avea o familie unită, adică exact așa cum o vedeți acum, alături de Zeny și Virgil. Iată cum sunt vedeta și soțul ei ca părinți!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!


Uitându-mă la fotografiile acestea așa frumoase, cu voi, nu pot să spun decât: Wow! Și, ca să îi ajutăm și pe cititori să intre în atmosferă, povestește-ne tu cum a fost la ședința foto. Este prima oară când
Zeny conștientizează tot ce înseamnă un astfel de eveniment… Cum s-a comportat?

În primul rând, mulțumim pentru ocazia de a marca acest moment din viața noastră printr-o ședință foto în formulă completă. Cu toate că a fost greu să ne sincronizăm cu patrupezii pentru fotografia de copertă, iată că, într-un final, am reușit. (zâmbește) Zeny este cumva obișnuită cu ședințele foto, având în
vedere câte poze îi facem zi de zi. Are foarte multe amintiri din vacanțe și din viața de zi cu zi. Albume întregi.


I-am explicat că urmează să pozăm pentru o revistă renumită și că asta presupune seriozitate, ca rezultatul să fie unul bun. A înțeles perfect și i-a plăcut mult ideea de a ne îmbrăca la fel și de a le pune papioane prietenilor ei patrupezi. S-a distrat foarte tare, iar seara, când am ajuns acasă, m-a pus să-i arăt pozele. Alături de ea am făcut și selecția.


Citește și: Ce dietă ține Adelina Pestrițu. Trucul surprinzător la care apelează vedeta înainte de ședințele foto: „Consider că trebuie să fiu în cea mai bună formă a mea'

Citește și: Ce a primit Adelina Pestrițu de la fiica ei, Zenaida, la împlinirea vârstei de 36 de ani: ‘A fost cel mai frumos cadou’

Citește și: Valerie Lungu a fost cerută în căsătorie la Paris: „A spus da!'. Imagini cu inelul de logodnă

Citește și: Ce ținută a purtat Carmen Iohannis în vizita oficială din Argentina. Prima Doamnă a României a atras toate privirile


Adelina Pestrițu, Virgil Șteblea și fiica lor, Zeny, primul pictorial de familie

Faptul că tu ai acceptat să faci acest shooting cu toată familia, în formulă completă, mă duce cu gândul că sunteți într-un moment foarte bun al familiei voastre. Consideri că acesta este momentul în care, cu adevărat, sunt aranjate toate, cum trebuie, în viața ta?

Să știi că inclusiv atunci când nu am expus-o public am fost în momente foarte bune din viața noastră. Momente pe care le-am trăit în familie. Nu acesta a fost motivul pentru care am ținut-o departe de rețelele de socializare sau de aparițiile publice. Însă, raportându-ne la prezent, pot spune că suntem recunoscători pentru tot ce avem și chiar dacă întâmpinăm uneori și greutăți, așa cum e normal să se întâmple în orice familie, le luăm ca atare și mergem mai departe.


Nu-mi vine să cred că Zeny are deja aproape 5 ani. Nu știu cum a trecut timpul… Cum este Zeny acum, la vârsta asta? Ce trăsături de caracter ai observat la ea, ce întrebări pune, ce probleme aveți?

Are o personalitate foarte puternică. O Leoaică hotărâtă care își impune punctul de vedere și care este sigură pe ea. De multe ori analizează situațiile, contextele și, dacă nu simte, nu se apropie. Este independentă și vrea să facă totul de una singura și acasă, și la grădiniță, fară niciun ajutor. În același timp, are și o latură sensibilă pe care o scoate la suprafață numai când e în sânul familiei și când se simte cel mai confortabil. Nu avem probleme în ceea ce o privește. Este cuminte și mereu ne întrebăm cem am făcut ca să merităm un așa copil bun. Este absolut minunată și comunicăm foarte bine cu ea.


Cum sunt Adelina Pestrițu și soțul ei, Virgil Șteblea, ca părinți

Cât de bine vă înțelegeți? Cât de mult te ascultă? Cât de bine te convinge să o lași să facă ce vrea ea? Cred că, din anumite puncte de vedere, copiii sunt destul de maturi, de la o vârstă fragedă. Așa este?


De multe ori, când văd că nu vrea să facă ceva, nu insist. Nu vreau să o forțez cu nimic, ci o las să aleagă. E important să se simtă sigură pe deciziile pe care le ia. Cel mai mult îi place să o adorm eu și înainte de somn să-i citesc o poveste sau să discutăm. Are multe întrebări și curiozități. Poveștile ei preferate sunt cele cu Moș Crăciun, mai ales că l-a și vizitat la el acasă în Laponia de două ori.

E adevărat că și eu, și Virgil suntem destul de protectivi ca părinți, dar ne impunem să o lăsăm să se simtă liberă, pentru că știm cât de mult o va ajuta în dezvoltarea ei. În fiecare seară povestim ce s-a întâmplat pe parcursul zilei și detaliem. Discutăm pe larg și despre lucrurile mai puțin plăcute și îi vorbim deschis despre pericolele pe care le poate întâlni la fiecare pas. Ne dorim să știe să se protejeze singură. Când plecăm în vacanțe, ne cam rugăm de ea să mănânce, dar sunt prea multe tentații în jur ca să câștigam „controversa. (zâmbește)


Cum sunteți tu și Virgil ca părinți? Relaxați sau mai degrabă panicați? Dacă aveți o situație mai dificilă sau un moment alarmant, cine este cel mai calm, mai rațional?

Ne panicăm și ne calmăm pe rând. Când trecem prin momente tensionate, suntem de la extaz la agonie în mai puțin de câteva secunde. Dar ce părinte nu face așa când e vorba despre copilul lui, mă întreb?! (zâmbește) Ne alarmăm unul pe altul și, după, tot noi căutăm soluții să ne calmăm. Câteodată ne vine și nouă să râdem când realizăm cât de mult semănăm din acest punct de vedere. Când e vorba despre Zeny, nimeni nu se mai înțelege cu noi. Este prioritatea noastră.


CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE MAI! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!

Sursă foto: Instagram, Facebook, Marius Bărăgan