O petrecere grandioasă, cu peste 300 de invitați. Aperitive fine, decoruri speciale, muzică antrenantă. Adelina Pestrițu vine azi la Interviurile VIVA!, emisiune difuzată pe pagina de Facebook Revista VIVA!, începând cu ora 15.00, pentru a spune totul despre boetzul fetiței sale, Zenaida. Ce nu s-a văzut la eveniment? Aflăm chiar de la ea!
Ca la Hollywood! Așa a fost petrecerea de botez a Zenaidei Maria, fiica Adelinei Pestrițu și a lui Virgil Șteblea. Într-un decor de vis, ce a avut tema Royal Carousel, invitații – nume importante din showbiz-ul românesc – au afișat ținute extrem de cochete și elaborate, semn că evenimentul a fost unul dintre cele mai importante ale sezonului. Găzduită de Aristocrat Events Hall, petrecerea a fost una extrem de reușită, dacă ne amintim că ringul de dans s-a dovedit a fi neîncăpător pentru cei peste 300 de invitați. Și, cum fiecare dintre ei și-a dorit o amintire de la botezul Zenaidei, fotografiile au fost făcute în cornerul special amenajat, cu dulciuri-butaforie, totul conferind iluzia unei secvențe din Alice în Țara Minunilor. Și să nu credeți că party-ul s-a stins imediat după miezul nopții! Nu, îmbiați de ritmurile muzicale, de mâncărurile fine și de candy-bar-ul apetisant, invitații s-au distrat până aproape de zorii zilei, spre bucuria Adelinei și a lui Virgil, care au făcut o petrecere pe cinste pentru a celebra botezul fetiței lor.