Aflată în Republica Dominicană, pentru filmările „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, Adela Popescu a dat câteva detalii din culisele show-ului care începe din toamnă, la Pro TV. După ce a asistat la câteva probe prin care au trecut concurenții, Adela Popescu a concluzionat că niciodată nu i-a fost mai râu decât atunci când a văzut ce au mâncat aceștia în competiție.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Adela Popescu a ținut să împărtășească cu cei de acasă mici secrete de pe platourile de filmare, înainte ca reality-show-ul pe care îl prezintă cu Cabral să fie difuzat la Pro TV. Soția lui Radu Vâlcan a rămas șocată de cât de puternici sunt concurenții și prin ce provocări au trecut pentru a putea spune la finalul competiției: „Sunt celebru, scoate-mă de aici'.
Adela Popescu, șocată de probele de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici'
Adela Popescu a dezvăluit celor care o urmăresc în mediul online că a rămas impresionată de modul în care reușesc concurenții să facă față provocărilor din junglă, mai ales atunci când vine vorba de mâncare:
„Fraților, voi știți că eu mănânc orice.
Nu mi-am imaginat niciodată că există mâncare comestibilă… Adică mâncare care nu te omoară, pe care nu doar să nu dorești s-o mănânci… Așa stare de rău și senzație de vomă nu am avut în viața mea.
Ce fac oamenii ăștia aici este incredibil. Aș vrea acum să vorbesc în mod special despre femei.
Da, desigur, sunt anumite tipologii pe care ți le imaginezi că ar face orice. Pe femeile care sunt prezente în show nu ți le-ai fi imaginat nici măcar o dată în situațiile în care sunt puse în acest show. Eu sunt fascinată.
Și, așa, off the record, femeile sunt forță, nene! O să vedeți în curând!', a dezvăluit Adela Popescu, pe contul personal de Instagram.
Citește și: Mihai Mitoșeru, anunț surpriză despre emisiunea lui Teo Trandafir de la Kanal D:’Cât mai repede’
Citește și: Legătura nebănuită dintre Mihaela Borcea și mama lui Cristi Borcea.Cum o susține fosta soacră
Ce spune și Cabral despre probele de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici'
Nici lui Cabral nu i se pare ușoară lupta pentru supraviețuire în junglă. Colegul Adelei Popescu a dezvăluit că se gândește cu groază la situațiile cu care vor fi nevoiți să se confrunte concurenții:
„Ne îngrozim, de fapt, de lucrurile prin care vor trece concurenții noștri. Vă zicem sincer că nu-i dorești asta nici unui dușman, dar unuia cu care n-ai nimic de împărțit, să nu mai zic prieten', a declarat Cabral.
Cum reușesc Adela Popescu și Cabral să se acomodeze în Dominicană, la „Sunt celebru, scoate-mă de aici'
Adela Popescu și Cabral au dezvăluit că filmările pentru reality-show-ul pe care îl vor prezenta împreună deja au început, dar, cu toate acestea, nu au reușit să se acomodeze cu condițiile din Dominicană.
„Cabral: După cum bine vedeți, suntem în junglă! E o umezeală de Doamne ferește! Nenorocire!
Adela Popescu: Și niște țânțari…Ideea este în felul următor: după o călătorie de 20 de ore cu avionul, am ajuns în nenorocirea asta de junglă, unde nu ne e ușor! Încercăm să ne acomodăm puțin cu fusul orar.
Cabral: Și ne îngrozim, de fapt, de lucrurile prin care vor trece concurenții noștri. Vă zicem sincer că nu-i dorești asta nici unui dușman, dar unuia cu care n-ai nimic de împărțit, să nu mai zic prieten.', au declarat Adela Popescu și Cabral, potrivit wowbiz.ro.
Cei doi au mai prezentat împreună și în trecut, însă atunci a fost vorba despre un format cu totul diferit: „Mă bucur că sunt alături de Adela în povestea asta, am mai lucrat împreună și este genul de partener atent și pe care te poți baza, cu experiență și trecută prin multe.
Emisiunea rămâne un experiment, asta a fost de la primul sezon, vedetele știu în ce se bagă și merg acolo nu ca să se îmbogățească, ci mai ales ca să-și demonstreze lor și, desigur, și publicului, că sunt și că pot mult mai mult decât au reușit să demonstreze până atunci', a declarat Cabral.