ADDA a devenit celebră grație unei piese ajunse hit peste noapte: 'Nu plânge, Ană!'. Au urmat și alte succese muzicale răsunătoare precum 'Se vede pe fața ei' sau 'Îți arăt că pot'. Puțini sunt însă cei care o cunosc pe ADDA dincolo de scenă.
Artista este mama unui băiețel superb, Alex, în vârstă de doi ani. Pentru că Sărbătorile sunt de neegalat în familie, ADDA s-a pregătit din timp pentru venirea Moșului. Șa fel și Alex. Cei doi s-au forografiat în momente tandre și depsebit de frumoase.
ADDA are și propria dorință pentru bătrânul care împarte daruri an de an, o dorință născută dintr-o puternică amintire din propria copilărie.
Una dintre cele mai dragi amintiri din acea perioadă este primul Crăciun cu Riki, cațelul care i-a devenit cel mai bun prieten.
Și pentru că iubește foarte multe animalele, în special pe Bubu, cățelul de acum, artista a pregătit o rugăminte specială pentru Moș Crăciun. „Anul acesata am scris eu scrisoarea către Moș Crăciun în numele lui Alex, fiul nostru, dar și în numele meu. Îmi doresc foarte mult să ne mai luăm un câine și din câte am «discutat» cu Alex, care are 2 ani, vrea și el. J Așa că i-am dat scrisoarea lui tati și așteptăm cuminți. :))‘, spune artista.
Și pentru că perioada sărbătorilor este preferata ADDEI, artista se bucură de toate tradițiile și decorează casa și bradul înainte de Ajun, spunând că se bucură ca un copil, de fiecara dată. În acest an își dorește să petreacă sărbătorile la munte, de unde nu vor lipsi nici colindele. „Îmi place mult un colind pe care îl știu de când eram mică. «Asta e seara mare» mai puțin cunoscut, dar cred că asta îl face atât de special. Și, desigur, ne vom uita împreună și la filmul «Singur acasă», preferatul nostru de Crăciun’, spune ADDA.