ADDA, primele declaraţii despre participarea la Asia Express. Cântăreaţa merge pe Drumul Comorilor cu soţul ei!

.

Adda şi soţul ei, Cătălin Rizea au acceptat provocarea Asia Express şi vor pleca în curând pe Drumul Comorilor, în Taiwan şi Filipine. Cântăreaţa nu se teme de provocările pe care le vor întâlni pe parcursul competiţiei şi şi-a propus, împreună cu soţul ei, să se bucure de drumul pe care îl vor parcurge împreună şi să se concentreze mai puţin pe câştigarea marelui premiu.

„Pentru noi Asia Express e una din cele mai mari provocări pe care le vom trăi în cuplu. O să ne arate care sunt limitele noastre și cât de puternici suntem. Ne bucurăm mult că mergem împreună. Noi nu ne putem dezlipi unul de celălalt nicio secundă, pentru că ne iubim foarte mult și simțim că suntem suflete-pereche.


Abia așteptăm să trăim la maximum fiecare clipă! Să ne bucurăm, să râdem, să ne distrăm, să ne enervăm și poate chiar să plângem dar să rămânem cu cele mai tari amintiri!’, spun Adda şi soţul ei Cătălin, înainte de plecarea în Asia.

Adda şi Cătălin vor lupta, la „Asia Express’, cu alte 8 perechi de concurenți, miza fiind Marele premiu,  în valoare de 30.000 de euro!

Cel mai dur reality show din România, difuzat de Antena 1, și-a anunțat deja participanții. Astfel, Chef Sorin Bontea și Răzvan Fodor, Speak și iubita lui, Ștefania, Nico și fiica ei, Alexandra, Adda și soțul ei, Cătălin, Ristei și fratele lui, Dan, Maria Buză și Lia Bugnar, Alina Ceușan și Carmen Grebenișan, Alex Abagiu și prietenul lui cel mai bun, Radu, Alex Velea și Mario Fresh sunt cele 9 perechi de vedete care foarte curând vor porni pe Drumul Comorilor din Asia Express.


Nerăbdători, entuziasmați, speriați sau panicați de ce urmează să li se întâmple, cu toții recunosc un lucru: „Asia Express’ va fi experiența vieții lor. Vor avea la dispoziție un singur dolar pe zi, vor trebui să își găsească singuri cazare și transport și, pe lângă asta, vor fi constant nevoiți să îndeplinească tot felul de misiuni pentru a putea avansa în cursă.