Actorul David Ogden Stiers a murit sâmbătă, la vârsta de 75 de ani, la reședința sa din Newport, a anunțat pe Twitter agentul acestuia. Stiers este cunoscut pentru rolul arogantului maior Charles Emerson Winchester III din serialul M.A.S.H. Actorul suferea de cancer al vezicii urinare.
Pentru rolul din M.A.S.H., el a fost nominalizat de două ori la Premiul Emmy, în 1981 şi 1982 şi a avut o atreia nominalizare pentru rolul din miniseria NBC The First Olympics: Athens 1896′ unde l-a interpretat pe William Milligan Sloane, fondatorul Comitetului Olimpic american.
David Stiers şi-a împrumutat vocea şi unor personaje de desene animate, fiind pe rând Cogsworth din Beauty And The Beast, Dr. Jumba Jookiba din Lilo & Stitch sau guvernatorul Ratcliffe din Pocahontas. De asemenea, a fost narator în numeroase documentare.
Actorul David Ogden Stiers și-a recunoscut public orientarea sexuală
În 2009 Stiers şi-a asumat public faptul că era gay spunând că este foarte mândru de aceasta, într-o declaraţie pentru site-ul Gossip-Boy.com.
„Vreau să-mi petrec amurgul vieţii fiind eu însumi', a explicat el, adăugând că deşi ar fi putut invoca motive nobile pentru dezvăluirea sa, cum ar fi drepturile minorităţii gay, motivul este unul mult mai egoist, spunând că nu vrea sa-şi oblige un eventual partner să-şi trăiască viaţa alături de el într-o maximă discreţie, conform Daily Mail.
Stiers a fost şi dirijor asociat pentru Newport (Oregon) Symphony Orchestra, dar şi dirijor – invitat pentru alte 70 de orchestre .
FOTO: Northfoto