Regizor genial, văduv suferind, violator de minori, fugar din faţa justiţiei, supravieţuitor al Holocaustului. Cu greu îţi poţi imagina că acelaşi om poate fi descris de toate cuvintele de mai sus. Şi, totuşi, acesta este Roman Polanski.
1. A URMAT ŞCOALA PRIMARĂ DOAR CÂTEVA SĂPTĂMÂNI, pe vremea când avea 5 ani, până când toţi copiii evrei din Polonia au fost exmatriculaţi, la începutul celui de-al Doilea Război Mondial.
2. ESTE SUPRAVIEŢUITOR AL HOLOCAUSTULUI. După ce părinţii săi au fost trimişi în lagăre de concentrare – tatăl la Mauthausen şi mama la Auschwitz, unde a şi murit – micul Roman a crescut alături de familii romano-catolice din Polonia.
3. A ÎNCEPUT SĂ FIE FASCINAT DE CINEMA LA 5 ANI. Pe atunci trăia în ghetoul din Cracovia, păzit în permanenţă de armata nazistă. Când soldaţii nemţi proiectau filme în piaţa de lângă ghetou, se aşeza într-un anumit colţ, de unde putea vedea ecranul prin sârma ghimpată.
4. S-A ÎNDRĂGOSTIT NUMAI DE ACTRIŢE, adesea mult mai tinere decât el, pe care le-a cunoscut pe platoul de filmare. Prima sa soţie, Barbara Lass, a jucat în filmul lui Polanski, „When Angels Fall’ (1969). Pe cea de-a doua soţie, Sharon Tate, a întâl-nit-o în timp ce turna pelicula „The Fearless Vampire Killers’. La numai un an şi jumătate de la căsătoria cu Polanski, când Sharon era însărcinată, frumoasa actriţă a fost ucisă cu brutalitate de adepţii lui Charles Mason, crimă ce avea să fie considerată una dintre cele mai oribile din istoria modernă. După moartea lui Sharon, Polanski a avut o relaţie cu Nastassja Kinski, protagonista din „Tess’, iar zece ani mai târziu s-a căsătorit cu actriţa franceză Emmanuelle Seigner, care este cu 33 de ani mai tânără decât el.
5. CEL MAI MARE REGRET DIN VIAŢA LUI este că nu s-a aflat acasă, în Los Angeles, atunci când clanul Mason i-a ucis soţia şi patru prieteni. În acel moment, Polanski era la Londra pentru un proiect cinematografic. În autobiografia sa, regizorul a declarat că dispariţia lui Sharon l-a transformat complet, devenind dintr-un „ocean infinit de optimism şi aşteptări’, un om „marcat de pesimism şi etern nesatisfăcut de viaţă’.
6. ACASĂ VORBEŞTE POLONEZĂ CU CEI DOI COPII AI SĂI, Morgan şi Elvis, soţia lui este franţuzoaică, iar el s-a născut la Paris.
7. A FOST ÎN JURIUL MISS UNIVERS, la ediţia din 1976, organizată în Hong Kong. Atunci cea mai frumoasă femeie din lume a fost aleasă Rina Messinger, care a devenit astfel prima femeie din Israel premiată cu titlul de Miss Univers.
8. JOSNICA FAPTĂ DE CARE ESTE ACUZAT DE 40 DE ANI S-A PETRECUT ÎN CASA LUI JACK NICHOLSON. Acolo, Roman Polanski a drogat şi violat o fată de 13 ani. După ce şi-a recunoscut fapta pentru a primi o pedeapsă mai mică, regizorul a fost prevenit că judecătorul vrea să îl încarcereze cu orice preţ şi a fugit din Statele Unite în Europa. Din 1978 şi până astăzi, regizorul polonez nu a mai călcat pe teritoriul SUA.
9. CREDE CĂ CETATEA FILMULUI ESTE O ADUNĂTURĂ DE RĂSFĂŢAŢI: „Hollywoodul este un plod răsfăţat care ţipă după o jucărie şi care o aruncă imediat după ce o primeşte’, declara regizorul.
10. REUŞEŞTE MEREU SĂ DEA NAŞTERE UNUI SCANDAL. Cea mai recentă controversă s-a petrecut la Festivalul de la Cannes, la premiera filmului „Venus in Fur’, unde regizorul a declarat că egalitatea dintre femei şi bărbaţi este o „idioţenie’.
RALUCA TĂMAȘ
Foto NORTHFOTO