Parafrazând un cunoscut proverb, nu știm dacă haina îl face pe președinte, dar cu siguranță această sintagmă este valabilă pentru Prima Doamnă, mai ales dacă ne referim la Franța, patria modei și a luxului vestimentar. Tocmai de aceea, soțiile președinților francezi au fost mereu pe primele locuri în topurile personalităților bine îmbrăcate.
Prime Doamne ca Ségolène Royal, Bernadette Chirac și Cécilia Sarkozy au fost fashion icons pentru francezi, stilul lor vestimentar desăvârșit fiind foarte apreciat, dar relația dintre modă și politică s-a consolidat cu adevărat în momentul în care Nicolas Sarkozy a venit la putere. Acesta a fost autorul „feminizării’ guvernului, ale cărui membre au fost extrem de atașate de felul în care arată, cu atât mai mult cu cât se aflau în patria modei, iar Prima Doamnă era un fost fotomodel, Carla Bruni.
Startul fusese dat însă cu mult timp înainte. Dacă la începutul anilor 70 longilina Claude Pompidou (soția președintelui Georges Pompidou) îndrăznea să poarte taioare Courrèges imaculate, mult mai clasica Bernadette Chirac se îmbrăca în taioare Chanel roz, dar nu se dădea în lături de la a purta și o vestă Dior cu model camuflaj. În ziua în care a sosit la Élysée, Prima Doamnă Cécilia Sarkozy a făcut senzație într-o rochie Prada ivoire. După nici 6 luni, ea era înlocuită în inima președintelui de Carla Bruni, supranumită de presă noua Jackie O., care purta cu eleganța proprie unui fost fotomodel Dior sau Hermès (care i-a creat, de altfel, și rochia de mireasă). Cel mai bine a descris-o pe Carla Bruni o jurnalistă de la Figaro: „Este imaginea perfectă a femeii franceze elegante. Nu e nimic în plus la ea niciodată, nici măcar o bijuterie, nimic. Foarte puține femei pot fi atât de elegante și, în egală măsură, atât de simple’. Și într-adevăr, stilul Carlei Bruni a fost naturalețea, ea fiind ajutată, ce-i drept, și de formele aproape perfecte: 89-61-89.
Noii Prime Doamne, Brigitte Macron, nu îi va fi ușor să se ridice la înălțimea stilului vestimentar al Carlei Bruni, care era ajutată și de atitudinea sa extrem de naturală (fosta Primă Doamnă era la fel de stylish și în rochii de seară, și în jeanși), dar cu siguranță își va impune stilul propriu. Chic, modernă și „made in France’, Brigitte (64) este o apariție extrem de plăcută de fiecare dată. Ea este consiliată vestimentar de Delphine Arnault (vicepreședintă la Louis Vuitton), care se ocupă, de câteva luni, de aparițiile sale publice, așadar ne-am obișnuit deja să o vedem pe Brigitte purtând Vuitton. Criticii de modă sunt, deocamdată, destul de îngăduitori cu ea, considerând că Prima Doamnă nu este nici haute couture, dar nici fast-fashion și că știe să-și valorifice atuurile (are picioare frumoase și poartă rochii puțin deasupra genunchiului, dar și bluze mulate, însă nu decoltate), reușind să fie în acord cu vârsta și să nu frizeze ridicolul. Sincer, nouă ne place noua Primă Doamnă și suntem convinși că va fi cel puțin la fel de elegantă ca predecesoarea ei, Carla Bruni.
Oana Pantazi
Foto: Hepta, Shutterstock