Soția lui Sebastian Chitoșcă a cerut ordin de protecție împotriva lui: „Risc închisoare dacă mă apropii”

 Sutiu Theodora
.

Soția lui Sebastian Chitoșcă a cerut ordin de protecție împotriva lui. Fostul Faimos de la Survivor, traversează una dintre cele mai grele perioade din viața sa. Alexandra, soția sportivului, i-a interzis acestuia să se apropie de ea la mai mult de 20 de metri. Deși atunci când a plecat din Republica Dominicană declara că își dorește un copil, acum el se află în prag de divorț.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!

Soția lui Sebastian Chitoșcă a cerut ordin de protecție împotriva lui. Din păcate, căsnicia lui s-a sfârșit la scurt timp după ce a revenit de la Survivor. Și, deși a încercat cu disperare să-și salveze relația, totul a fost în zadar pentru că Alexandra era deja decisă.

sebi-2-1sebi-2-1

Ea a decis să rupă relația, iar modul în care a făcut l-a uimit pe fostul Faimos. El a povestit cum s-a desfășurat ultima perioadă a relației sale.

Soția lui Sebastian Chitoșcă a cerut ordin de protecție. Este valabil 6 luni

În urmă cu puțin timp, acesta a primit un ordin de restricție care îi interzice să se apropie de Alexandra la nici 20 de metri pentru jumătate de an.

Sebastian spune că dacă va încălca acest document oficial, riscă să stea în spatele gratiilor pentru 6 luni sau va trebui să plătească o amendă în valoare de 250 de mii de euro.

„Am primit o foaie ieri, că am fost înlăturat de la apartament și 6 luni de zile nu am voie nici la 20 de metri să fiu lângă această femeie, dacă o să mă apropii de ea am de făcut închisoare 6 luni sau amendă 250 de mii de euro.

Nu i-am făcut absolut nimic. Am văzut că scrie în declarație, sunt și câteva minciuni, dar nu sunt cuvintele ei, sunt cuvintele tatălui ei care a fost martor și a spus când a venit poliția că sunt agresiv verbal. Acolo e simplu, nu se acceptă.

N-am nicio problema că a făcut chestia asta. Eu l-am sunat pe tatăl ei și i-am spus că femeia asta n-o să mai dea ochii cu mine pentru că eu nu-mi doresc.

Am și plecat din Germania că să nu mai fiu în stresul ăla. M-am detașat și sunt în România de atâtea zile. Eu mă așteptăm să se liniștească ea și să lămurească cu tatăl meu, nici măcar cu mine, pentru că nu-mi mai doresc.

Obiectele mele personale sunt în această casă. Eu am fost întrebat de poliție atunci dacă vreau să iau ceva din casă și am zis că nu vreau absolut nimic, nu-mi mai stătea gândul la nimic.

După ce am ajuns acasă am sunat la poliție și am spus că am nevoie de casă și m-au sunat înapoi și mi-au zis că nu pot să merg să le iau pentru că soția mea nu este de acord', a povestit bulversat Sebastian Chitoșcă.

Citește și: De ce s-au despărțit Sebastian Chitoșcă și soția lui

Citește și: În ce relații au rămas Zanni și Sebastian Chitoșcă, după Survivor: „Oamenii se așteptau să fiu umbra lui’

Citește și: Alexandra și Anca Ungureanu au fost eliminate de la Asia Express, sezonul 4:„Nu poți să renunți…’

Citește și: Cine este Oul Dragon de la „Masked Singer’, sezonul 2.Nimeni nu se aștepta!

Cum a ajuns Sebastian Chitoșcă în această situație

Sebastian Chitoșcă și Alexandra s-au stabilit în urmă cu mai mulți ani în Germania, unde tânăra are un loc de muncă și stăteau în chirie. După ce el a stat o perioadă prin România pentru că era implicat în niște proiecte televizate, s-a întors, iar soția lui se schimbase.

Și pentru că nu-i lăsase cheile de la casa unde locuiau, el a fost nevoit să sune la poliție și să anunțe că va sparge butucul, iar de aici lucrurile au scăpat de sub control.

„Am zis că eu am muncit acolo și e și casă mea. Am chemat un domn care a spart butucul, l-a schimbat și am intrat în casă. Înainte de asta, eu am sunat la poliție să informez că eu fac asta și m-a întrebat motivul pentru ac soția nu mi-a lăsat cheie și a plecat de acasă.

Eu i-am spus tatălui ei, care i-a spus ei și ea s-a dus la poliție să spună că ea, de fapt, nu e dispărută. Și au întrebat-o de ce a plecat de acasă și ea a spus că a luat o decizie și că i-a fost frică de reacția mea și că a plecat la mama ei.

Poliția de acolo (n.r. din Germania) e foarte strictă, nu stă la discuții. Pentru că a spus că îi este frică de reacția mea mi-au dat ordin de restricție 10 zile față de ea. Atunci a fost ultima oară când am văzut-o. I-am dat cheile și i-am spus, plângând:

Băi, Alexandra, nu-mi vine să cred că tu ești cu tatăl tău vitreg lângă tine, tu ești cu niște oameni care te învață niște chestii să le faci, când noi n-am avut ce pune pe masă, oamenii ăștia nu erau absolut nicăieri, doar eu și cu tine am trăit chestiile astea.

Când a auzit chestiile astea a inceout să plângă. A vrut să se dea jos din mașină și n-a lăsat-o tatăl ei. Eu puteam să ma duc la poliție și să spun că nu sunt agresiv, am terorizat o cu iubire, cu mesaje, cu chestii', a mai spus Sebastian Chitoșcă.

Până la urmă a acceptat despărțirea

Până la urmă, Sebastian Chitoșcă s-a văzut nevoit să accepte despărțirea. Spune că nu regretă relația mai ales că Alexandra nu i-a călcat strâmb niciodată, iar pentru acest lucru o apreciază incredibil de mult.

De cinci zile deja, Sebastian Chitoșcă nu i-a mai dat mesaje soției sale, ci așteaptă momentul în acre vor divorța.

„Am zis că eu nu mă duc să mă țigănesc prin tribunale în Germania. Îmi face și mie un bine că nu mai stau lângă o femeie care nu mai simte nimic pentru mine.

E de apreciat că nu m-a înșelat 7 ani de zile. Nu m-am putut abține să nu-i mai dau mesaje, le citea și închidea telefonul și de 5 zile n-am mai scris absolut nimic. M-am obișnuit cu ideea.Prietenii mi-au spus că poate fi mai bine pentru amândoi', a mai spus concurent de la Survivor România la Teo show.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton