Soția lui John Legend, imagini de red carpet interzise minorilor

.

Modelul Chrissy Teigen (30) a fost o apariție de neuitat la American Music Awards, însă nu doar prin frumusețea ținutei, ci mai ales prin croiala rochiei care a lăsat la vedere…tot. Spre deliciul blitzurilor, rar s-a mai văzut pe covorul roșu o astfel de gafă.

 


Deși anul acesta a născut o fetiță, soția cântărețului John Legend (38) arată fabulos. Probabil aceasta a fost intenția vedetei la American Music Awards, aceea de a-și pune în evidență formele, însă ținuta sumară, pe sub care nu purta nimic, a dezvăluit mai mult decât s-a dorit.

 

După ce și-a dat seama de incident, Chrissy, aflată la brațul soțului ei pe covorul roșu, a petrecut restul serii încercând să acopere cu mâinile părțile mai expuse ale rochiei marca Yousef Akbar. Ba chiar a trebuit să urce pe scenă pentru a introduce momentul artistic al lui John Legend.


 

Simțul umorului s-a dovedit, totuși, salvator, căci a doua zi după eveniment, modelul a postat pe rețelele sociale o fotografie din seara cu pricina, în care și-a cerut scuze pentru eventualele daune fizice sau psihice provocate de micul incident, adăugând că îi datorează mulțumiri infinite clinicii de epilare cu laser la care a apelat chiar înainte de eveniment.

 

Oana Popoiag, Foto: Hepta, www.yousefakbar.com, Facebook