În niște vremuri în care se pune foarte mult accent pe show și niciun cântăreț care se respectă nu iese pe scenă fără trupă de dansatori, Adele umple stadioane și săli imense de concerte doar datorită vocii ei. Iată însă că, recent, în Australia, în timpul unui concert de-al său, diva le-a făcut fanilor săi o surpriză, invitându-și pe scenă… sosia.
Peste Ocean, cultul celebrității este practicat de imitatorii starurilor de zeci de ani, în timp aceasta devenind o meserie. De-a lungul timpului, scenele barurilor sau restaurantelor au fost cotropite de zeci de mii de imitatori care și-au câștigat pâinea de zi cu zi făcând pe Elvis sau pe Michael Jackson, însă de obicei ei rămân în umbra starurilor pe care le imită. Nu și de data asta, în cazul lui Adele…
În timpul concertului din Perth, Australia, Adele și-a invitat imitatorul pe scenă. Îmbrăcat elegant, într-o rochie cu paiete, la fel ca vedeta, acesta s-a prezentat în fața miilor de spectatori cu numele de scenă – Feminem – și i-a declarat vedetei sale preferate că trăiește din asta, și anume că își câștigă cecul de salariu fiind… Adele.
Artista și-a îmbrățișat sosia și a rugat-o să interpreteze un fragment dintr-o melodie de-a ei. Feminem nu s-a lăsat prea mult rugat, reușind să o surprindă pe Adele și să smulgă ropote de aplauze sălii. Ulterior, Feminem a postat pe contul său de socializare o fotografie în care Adele rămăsese practic cu gura căscată în timp ce el cânta, iar treaba asta cu siguranță i-a ridicat fulgerător cota de artist.
La final, cei doi au făcut împreună un selfie, iar Adele l-a complimentat pe Feminem pentru look-ul său elegant, dar și pentru asemănare. El a recunoscut, cu umor, că era obligatoriu să urce pe scenă în seara aceea, fiindcă dăduse 700 de dolari pe rochia cu paiete, iar Adele a concluzionat: „Arăți mai bine ca mine!' Cu siguranță nici nu arată și nici nu cântă mai bine ca ea, dar momentul a fost unul senzațional, Adele reușind să-și facă și mai mulți fani cu această ocazie. La fel și Feminem!
Oana Pantazi