Peste câteva luni se împlinesc 30 de ani de când solistul George Rotaru, unul dintre ultimii promotori ai romanței românești, părăsit țara. N-ar fi ales niciodată calea aceasta, dacă nu ar fi văzut moartea cu ochii, prins în cea mai sângeroasă și brutală acțiune a minerilor, când a fost la un pas de a-și pierde viața.
Au trecut trei decenii, dar George Rotaru nu poate uita nici acum acele momente, de la Mineriadă. Atunci, doar o minune a făcut să nu-și piardă viață, situație pe care o consideră astăzi o intervenție divină. Mai exact, un banal disc, cu care-și acoperea capul, i-a servit drept scut de apărare, în calea unui pietroi aruncat de nicăieri, care i-ar fi putut pune capăt vieții. Am încercat să-mi protejez capul cu o placă, așa-i spunea atunci, un disc vinyl de-al meu. Îl aveam în geantă. O piatră cubică, așa cum le spunea, cataroi zvârlit de niciunde, m-a lovit peste degetele mâinii ce ținea discul pe care tocmai îl luasem de la Electrecord, primul din ediția ce urma să apară. M-a lovit între gât și cap, m-am împiedicat și prăvălit din fuga mea, sub șoc, rănindu-mă peste tot. Am deschis ochii confuz, aproape inconștient, înconjurat de câțiva civili și mineri cu bâte. Începusem să sângerez, nu știam de unde. Mi-au văzut poza pe disc, unul de muzică populară, presupun că asta i-a făcut să nu mă lovească, și tot ei m-au luat de brațe și m-au sprijinit de scara unui bloc vechi. Mi-au zis că nu aveam nici un motiv să fug. Totul mi-e viu în fața ochilor chiar și acum. De atunci am început să albesc. Cei de la Urgență mi-au zis că placa aceea mi-a salvat viața’, ne-a povestit artistul.
Ulterior, s-a mutat în Statele Unite
Nici nu bănuia atunci că acest accident îi va schimba viața radical,
luând-o de la zero, în Statele Unite, pe partea cealaltă a globului.
Coincidență, totul s-a întâmplat foarte aproape de locul unde a funcționat zeci de ani Ambasada Statelor Unite, locuiam destul de aproape și, orice aș fi făcut, nu puteam ocoli centrul Bucureștiului în acele zile care au devenit sângeroase. Poate supără pe mulți ceea ce spun. În acele zile din prima lună de libertate îl regretam pe Ceaușescu, căci, pe vremea lui, oricât de greu mi-a fost, nu mi-am dorit să plec din țară. Am crezut în semenii mei, compatrioții mei, am fost în piață și la prima Mineriadă, la sfârșitul lui ianuarie, 1990, nimeni n-a bătut pe nimeni. N-am crezut că acei oameni se întorc cu așa ură și-s capabili de așa acțiuni de barbarism’, adaugă artistul, acum cetățean american. De altfel, el este primul român care a ajuns să cânte la cazinourile faimoase de pe bulevardul din Las Vegas, sub numele de George Rotary. Am profitat de un turneu în acel an și am plecat. Astăzi mă întorc cu drag aici, lumea s-a luminat, s-au dus cei care au transformat România în Evul Mediu. Sunt convins că așa ceva nu se va mai repeta niciodată. Cei din țară mă redescoperă, mă bucur că mulți își aduc aminte de mine și după atâția ani. Acum trăiesc și aici, tot aproape de Piața Universității, dar și în Statele Unite, locul care m-a ocrotit și unde mi-am desenat o nouă viață’, ne-a mai spus artistul.