Simona Halep anunță că donează bani pentru echipamente medicale, în contextul coronavirusului: "Încurajez pe toţi cei care pot să sprijine să contribuie şi ei la eforturile comune de combatere a acestui virus"

 Cica Cristina
.

Simona Halep a anunțat că va dona bani pentru echipamente medicale, în vederea combaterii coronavirusului.

Simona-Halep-1-1Simona-Halep-1-1

Jucătoarea de tenis nu a precizat despre ce sumă este vorba, însă îi incurajează pe toți cei cu posibilități să contribuie la rezolvarea acestei probleme, care afectează „cursul normal al vieții”.

Citește și: Simona Halep, mărturisiri emoționante despre visurile care nu i s-au îndeplinit:”Să mă mărit și să fiu mamă”

„Din păcate, traversăm cu toţii o perioadă foarte grea, cu încercări noi pe care cu greu le-am fi putut imagina în urmă cu câteva luni. Este pe de altă parte şi ocazia perfectă să arătăm că ştim să fim solidari şi responsabili cu vieţile noastre şi ale celor din jurul nostru. În timp ce noi stăm acasă, medicii şi personalul medical fac eforturi uriaşe să trateze şi să salveze fiecare viaţă expunându-se personal pentru binele general. Haideţi să urmăm cu stricteţe indicaţiile transmise de autorităţi şi să contribuim astfel, fiecare dintre noi, la rezolvarea acestei probleme de natură să ne afecteze dramatic cursul normal al vieţii.

Am decis să donez o sumă de bani pentru achiziţionarea echipamentelor şi materialelor necesare în asemenea situaţii, sumă ce va fi direcţionată imediat către autorităţile medicale din Bucureşti şi Constanţa. Încurajez pe toţi cei care pot să sprijine să contribuie şi ei la eforturile comune de combatere a acestui virus. Între timp, să avem cu toţii grijă de noi, să fim responsabili şi pozitivi! Să ne ajute Dumnezeu!”, a scris câștigătoarea turneului de Grand Slam de la Roland Garros pe rețelele de socializare.

Citește și: Simona Halep și Toni Iuruc se căsătoresc. Când va avea loc nunta: 'Vor fi sute de invitați'

Sursa foto: Instagram, Hepta

Citește și: Simona Halep, primele declarații despre nunta cu Toni Iuruc. Unde visează campioana de la Wimbledon să se mărite

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton