Silvia şi Marisa de la "Bravo, ai stil", la acelaşi eveniment monden. Au trecut şase luni de la sfârşitul competiţiei

 Pirvu Cristina
.

Silvia Popescu şi Marisa, respectiv câştigătoarea „Bravo, ai stil All Stars” şi „Bravo, ai stil” sezonul 2, au participat la evenimentul nostru, VIVA! Influencers Party. Cele două nu s-au înţeles foarte bine de-a lungul timpului şi la petreceri se evit.

VIVA! Influencers Party a început la ora 19.30, exact aşa cum planificasem. Vedeta nu au întârziat să apară, la fel şi influencerii, bloggerii şi toţi invitaţii.

Marisa şi Silvia s-a întâlnit prima dată în cadrul competiţiei „Bravo, ai stil” sezonul 1. Au trecut prin momente bune şi mai puţin bune. Au existat luni de zile în care au colaborat frumos, şi-au adresat complimente, însă până la un punct. Relaţia lor de prietenie s-a rupt, iar în sezonul „Bravo, ai stil All stars”, nu au colaborat deloc. În fiecare zi a show-ului se certau, îşi comentau aspru ţintele.

Cele două au dat nas în nas la VIVA! Influencers party. Silvia a purtat o ţinută cuminţică şi a preferat să nu se machieze deloc.

Marisa s-a simţit minunat întreaga seară, s-a întâlnit cu fostele colege şi a făcut poză la panou chiar cu Cătălin Botezatu. Cei doi se pare că au menţinut o relaţie frumoasă, după participarea ei la „Bravo, ai stil”.

Marisa Paloma la VIVA! Influencers PartyMarisa Paloma la VIVA! Influencers Party


Marisa de la 'Bravo, ai stil', despre relația cu iubitul ei

De mai multe luni, Marisa trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Liviu Stanciu pe care l-a cunoscut pe vremea când lucra la Kanal D. În primă fază, fosta concurentă de la ‘Bravo, ai stil’ nu știa mai nimic despre acesta. Marisa Paloma este foarte fericită alături de iubitul ei.

Foto: Vlad Chirea 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton