Când spui Patrizia Paglieri te gândești instant la aromata bucătărie italiană. Pasionată de arta culinară încă din adolescență, fostul jurat al emisiunii MasteChef își amintește cu plăcere de restaurantul mamei sale din Salerno, dar și de copilăria petrecută în bucătăria bunicii sale, acolo unde a descoperit cum să îmbine aromele care dau farmecul mâncărurilor tradiționale din Liguria.
Când și cum ți-ai descoperit pasiunea pentru bucătărie?
Pasiunea mi-am descoperit-o devreme, cam pe la 14-15 ani. Mama avea restaurant la Salermo și stăteam cu ea și o ajutăm în weekend-uri și în timpul vacanțelor. Așa am făcut primii mei bani. Eram fericită pentru că o ajutam, făceam ceva care să-mi placă și mai eram și plătită pentru asta. De atunci s-a născut această pasiune și a continuat.
Care este rețeta care îți amintește de copilărie?
Copilăria și mâncarea sunt strâns legate de bunica mea și de perioada petrecută în Liguria. Ravioli, pregătit de bunica cu legume cultivate în grădină.
Preparate românești gătești?
Dacă aș face asta ar fugi lumea. (râde) Nu mă bag la așa ceva, pentru că pentru a găti ceva bine trebuie să simți acele arome, să le ai din copilărie, iar eu nu le am, dar am bucătarii foarte buni români, iar atunci când îmi este poftă de sarmale, de salată de vinete sau zacuscă mă ajută ei. Îmi place mâncarea românească.
Care sunt ingredientele tale preferate?
Busuiocul este aroma mea favorită și îl pun în majoritatea preparatelor. Îm place cel din Liguria care este un pic diferit de cel care se găsește în România, și cu care se face faimosul Pesto la Ligore.
De Sărbători ce se regăsește pe masa ta?
Mâncare tradițională italiană, nu foarte bogată și scumpă, dar făcută în casă de mine și de mama mea. Începem pe 23 cu cumpărăturile, pe 24 ne punem la treabă, iar pe 25 ne bucurăm de ele.