Sebastian Dobrincu a fost eliminat la Survivor 2023: "Am nevoie de intervenție chirurgicală de urgență"

.

Din păcate, temerile cele mai negre ale Faimoșilor s-au adeverit! Sebastian Dobrincu a fost eliminat la Survivor România 2023. Verdictul medicilor a fost crunt, iar concurentul a fost trimis acasă pentru că are nevoie de o intervenție chirurgicală de urgență, iar apoi trebuie să se recupereze pentru o perioadă mai lungă de timp. Vestea proastă i-a șocat pe colegii lui de echipă, iar Vica Blochina chiar a început să plângă, dezvăluind ulterior că îl vedea pe acesta foarte asemănător cu fiul ei.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!


Daniel Pavel l-a invitat pe Sebastian Dobrincu să li se alăture Faimoșilor, iar aceștia s-au bucurat nespus și au început să aplaude. Din păcate însă, zâmbetul lor a dispărut rapid după ce au realizat că Sebi era în cârje. Tânărul le-a dat vestea cea proastă și a dezvăluit că este nevoit să renunțe la competiție mult mai devreme decât și-ar fi dorit, de fapt.

Sebastian Dobrincu a fost eliminat la Survivor România 2023


Daniel Pavel l-a chemat pe Faimos ca să își ia rămas bun de la colegi.

‘Din punct de vedere medical, pentru tine, Survivor România se oprește aici și acum’, a completat Daniel Pavel. 

Colegilor lui le-a venit foarte greu să primească vestea tristă din partea prezentatorului Survivor România 2023.

‘Ne-a fost dor de tine, nu am știut nimic de tine’, i-au spus colegii acestuia. 

Citește și: Mama lui Sebastian Dobrincu, despre accidentul suferit de fiul ei la Survivor 2023: ‘Sunt foarte îngrijorată…’


Citește și: Cine este iubita lui Sebastian Dobrincu de la Survivor 2023. Faimosul și Ioana Ignat s-au logodit

Citește și: Cine este Sebastian Dobrincu de la Survivor 2023. A fost jurat la Imperiul Leilor și se iubește cu Ioana Ignat

Citește și: Ce l-a motivat pe Sebastian Dobrincu să participe la Survivor România 2023. Ce va face cu banii: „Dacă voi fi câștigător, o să…'

Sebastian Dobrincu a mărturisit că este foarte frustrat din cauză că trebuie să plece acum acasă.


‘Într-un cuvânt ca să fiu sincer frustrat. Până acum Survivor a fost o experiență care mi-a priit. Intram pe traseu cu drag. În schimb cred că toate lucrurile în viață se întâmplă cu un motiv. Pare că până aici a fost. Spuneam că Survivor este un nou capitol din viața mea. Se pare că se termină aici. Sunt recunoscător pentru tot ce am trăit aici.

Plec cu multe lecții. Verdictul medical spune că am nevoie de intervenție chirurgicală de urgență. Doare mai puțin intervenția medicală decât faptul că nu mai pot lupta. Aveam nevoie să lupt, să trăiesc la maxim experiența asta. Din păcate nu am putut, dar poate că toate se întâmplă cu un motiv’, a spus Sebastian Dobrincu. 


Vica Blochina, în lacrimi

După ce a ajuns la testimoniale și a început să povestească despre plecarea lui Sebastian Dobricu, Vica Blochina nu și-a mai putut stăpâni emoțiile.

„Am pierdut cel mai mișto om, coechipier, și paradoxal un copil de la care noi, adulții, avem ce învăța. Are și caterincă, seamănă cu fii-miu. Când mă uitam la Sebi, îmi aminteam de Edan', a spus Vica Blochina, cu lacrimi în ochi, la testimonial.

Sursă foto: Facebook, captură Youtube.