Ce au comun Smiley și Andreea Marin? Pasiunea pentru filme fantasy, se pare, cei doi luând parte, alături de alte celebrități, la proiecția unui film inspirat de personajele autoarei J.K Rowling, creatoarea Harry Potter.
S-ar zice că vedetele de top sunt fani înfocați ai cărților lui J.K Rowling, autoarea care a dat lovitura cu Harry Potter. De data aceasta, este vorba despre o ecranizare a cărții ‘Animale fantastice și unde le poți găsi’, a cărei avanpremieră 3D a adunat o serie de invitați speciali.
Cel căruia i-a revenit rolul de a deschide ‘poarta’ pentru călătoria fascinantă spre lumea vrăjitorească a fost Smiley, autorul unui concert electrizant înainte de începerea proiecției.
Acum că fiul ei tocmai a împlinit un an luna trecută, Amalia Năstase a considerat că o călătorie magică este perfectă pentru micuțul Toma.