Adelina Pestrițu a atras toate privirile la botezul fetiței sale, iar ținuta din prima parte a zilei a fost una spectaculoasă și total neașteptată. Adelina Pestrițu ne-a dezvăluit motivul pentru care a purtat costum și pălărie la botezul Zenaidei Maria.
Proaspăta mămică a fost invitată la Interviurile VIVA!, unde a povestit despre una dintre cele mai speciale zile din viața ei, botezul micuței Zeny. În prima parte a zilei, mai exact în momentul în care fetița a fost creștinată, Adelina Pestrițu a purtat o ținută de inspirație masculină, mai exact un costum alb, iar pe cap a avut o palărie în aceeași nuanță. Chiar dacă mulți se așteptau ca vedeta să aibă o rochie, aceasta a reușit să iasă din tipar. Însă motivul pentru care Adelina Pestrițu a purtat o pălărie se leagă și de faptul că aceasta a vrut să respecte biserica.
‘Alb înseamnă puritate. Mi-am dorit foarte mult pentru biserică să fie ținute decente. Am optat pentru o ținută cu pantalon și pălărie, pentru că din câte știu femeile trebuie să aibă capul acoperit în biserică. Și bărbații capul descoperit, dacă nu greșesc. Plus că mie îmi plac pălăriile. Aș purta oricând și la orice ținută. Mi se pare un accesoriu extrem de elegant. Cred eu că a fost o ținută așa cum mi-am dorit. Totul a fost foarte controversat, inclusiv ținuta. Mă așteptam la reacții pro și contra. Nu trebuie să mă placă toată lumea. (…) Îmi plac foarte mult extremele. Oamenii au gusturi diferite. Nu poți să comentezi gusturile unui om.’, a declarat Adelina Pestrițu la Interviurile VIVA!.
Adelina Pestrițu, probleme înainte de botezul Zenaidei Maria
Vedeta a povestit cu lux de amănunte toate dificultățile prin care a trecut, dar și cum a comandat mese cu doar 3 zile înainte. Chiar dacă problemele nu au lipsit, petrecerea a fost una spectaculoasă, invitații distrându-se până la 6 dimineața.
‘Apropo de locație, să vă povestesc. Cu 3 zile înainte de eveniment, ne-am dat seama că ne-au confirmat prezența mai mulți prieteni decât ne așteptam noi. Bucurie mare, însă ce ne facem cu sala și cum îi așezăm la masă. Și am început să căutăm soluții la această mică-mare problemă. Indiferent cum calculăm, tot nu ne ajută cu nimic. Între timp, vorbind cu cei de la locație, ne-au dat singura soluție existentă și, în același timp plauzibilă: dăm comandă la fabrică de mese mai mari de 12 locuri per bucată
Când am auzit, mi s-a părut SF. Cum să dăm comandă de mobilă înainte cu 3 zile de marele eveniment? Dacă nu este gata? Dacă nu se potrivesc? Dacă nu vor arăta ok? Cu teamă în suflet, am zis da. Trebuie să facem asta, altfel nu ne putem bucura de acest eveniment cu toți oamenii dragi nouă, care au avut plăcerea să ne fie alături. Și nu ne dorim să-i dezamăgim. Mesele au fost gata în 2 zile.
Apoi, cei responsabili cu decorațiunile și toate micile detalii, au luat măsuri pentru modificările aferente. Am schimbat mesele? Bun. Acum schimbăm și scaunele. Mi se părea ireal totul, mai ales că se întâmpla pe ultima sută de metri. Era vorba de ore deja. Scaunele au fost comandate și, cu o seară înaintea evenimentului, au ajuns în București, după care au fost perfect așezate, la fel ca și florile, tacâmurile și toate detaliile care făceau decorul să fie desprins parcă dintr-o poveste. Cel puțin așa arăta povestea mea, a noastră, de suflet.’, a povestit Adelina Pestrițu pe edamagazine.ro.
Citește și: Adelina Pestriţu, mamă pentru a doua oară în curând? Primele declaraţii ale vedetei: ‘De ce nu?’
FOTO: Facebook