Roxana Vancea și-a făcut prima operație estetică. Ani la rând a susținut că nu are nevoie de ajutorul medicului estetician, dar iată că acum s-a răzgândit. Are un nas nou, de care este foarte mândră!
Pentru prima oară, Roxana Vancea, una dintre cele mai provocatoare vedete din România, a intrat în cabinetul medicului estetician. Și-a micșorat nasul deoarece considera că este prea mare din moment ce și-a pus fațetye, iar dinții ei s-au dus în spate.
O oră și 40 de minute a durat operația care a avut loc la o clinică din București. A stat și la Terapie Intensivă după intervenție, dar și-a revenit repede. A postat și prima imagine cu nasul bandajat.
„Gata. Am facut-o si pe asta. Dupa ce mi-am pus aparat dentar, dintii mei s-au dus in spate (cum era normal) si nasul mi se vedea mai mare. Asa ca, decat sa fiu complexata ca am nasul mareeee… mai bine l-am retusat un pic! „, a scris pe Facebook Roxana Vancea.
Ce mesaj i-a transmis Roxana Vancea lui Mihai Bendeac de ziua sa
În urmă cu 35 de ani a venit pe lume Mihai Bendeac, cel care acum este aşa de celebru datorită diverselor seriale pe care le-a creat, le-a regizat şi în care chiar a jucat. Astăzi, este mare sărbătoare pentru el, are şi motive. Printre primele persoane care i-au făcut urări de la prima oră se numără chiar fosta iubită.
Roxana vancea a încărcat în mediul online o imagine cu ei doi, a avut şi un mesaj. „La mulţi ani! Sper ca ziua să fie la fel de amuzantă aşa cum eşti şi tu!’, a notat bruneta. Mihai Bendeac nu i-a mulţumit urărilor.
Foto: Facebook