Roxana Nemeș de la Survivor și-a început cariera pozând topless

.

Roxana Nemeș, de la Survivor, și-a început cariera pozând aproape goală. Formele ei apetisante au fost cele care au făcut-o cunoscută în showbizul românesc pe vedeta de la echipa Faimoșilor. Ea a apărut în 2008 în rubrica Fata de la Pagina 3, în tabloidul Click.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!

‘Ne știm de câțiva ani, iar acum ne-am descoperit. Nu știu cine a făcut primul pas, a venit de la sine. Ne iubim, ne înțelegem foarte bine, avem foarte multe lucruri în comun. Nici noi nu ne așteptam să fim îmăreună.Nu simt nici o diferență de vârstă, de 15 ani, uneori Radu este mai copil decât mine’, spunea Roxana Nemeș în 2011. Ea și Radu s-au despărțit, însă, câțiva ani mai târziu.


În 2013, Roxana Nemeș apărea din nou fără sutien, însă de data aceasta, vedeta a pozat printre cărți, în Biblioteca Metropolitană București, instituție finanțată de la bugetul Primăriei Capitalei. Directorul instituției, Florin Rotaru, a declarat la acea vreme că nu știa nimic despre pictorialul sexy printre cărți și a dispus declanșarea unei anchete interne.


Cine este, de fapt, Roxana Nemeș, concurenta din echipa Faimoșilor

Roxana este originară din Târgu Mureș și are 31 de ani. Artista a început să cânte de la grădiniță, iar la vârsta de 8 ani a fost aleasă să cânte în corul școlii. Înainte să se lanseze în muzică, Roxana Nemeș a cochetat cu modellingul și a urmat cursurile scolii de modelling Costin Mărculescu.

Roxana Nemeș a debutat în showbiz-ul românesc prin apariția ei la rubrica Fata de la pagina 3, iar ulterior a pozat și pentru revista Playboy. Vedeta și-a câștigat banii lucrând ca hostess, PR la un club de noapte, dar și colaborând cu numeroase agenții de modelling.

Roxana Nemeș a fost filmată de un fost iubit, în timp ce făcea amor

Roxana Nemeş s-a aflat în mijlocul unui scandal sexual, în urmă cu mai mulți ani, când au apărut mai multe imagini cu ea în timp ce făcea îl satisfăcea pe iubitul ei de la acea vreme. Totul s-a întâmplat în 2011, când vedeta a fost filmată în timpul unei partide de amor, care mai apoi a ajuns pe internet.


„Nu ştiu exact cine m-a filmat, dar bănuiesc că un fost iubit de al meu. Nu ştiu dacă el a dat filmul. Eu sunt acolo. Nu cred că e ceva ruşinos neapărat. Toată lumea face acest lucru într-o relaţie. Nu ştiu cine a dat filmul. Cel cu care aveam relaţia a filmat, dar nu mă aşteptam la acest lucru din partea lui. Am avut o relaţie foarte frumoasă.


Citește și: Cum se înțelege Raluca Bădulescu cu părinții, la 46 de ani:’Chiar dacă s-au supărat privind unele alegeri pe care le-am făcut…’/ EXCLUSIV

Citește și: Cum arăta Simona Hapciuc de la Survivor, înainte de operațiile estetice.Și-a mărit sânii și buzele

Citește și: Adriana Bahmuțeanu a suferit de depresie după divorțurile de Prigoană:„Mi-a fost greu să-mi asum un eșec!

A fost primul meu iubit. S-a întâmplat la 18 ani, acum cinci ani. Faptul e consumat. L-am iubit foarte mult. Am fost foarte dezamăgită. Important e să învăţăm. Nu am văzut că sunt filmată’, povestea Roxana Nemeş, în urmă cu câțiva ani.