Romanița Iovan are buncăr antiatomic, rezistent la cutremur: "În caz de pericol, adăpostesc pe toată lumea de pe stradă"

.

Romanița Iovan nu se teme de cutremur pentru că are buncăr antiatomic. Atât în vila sa în care locuiește, precum și în clădirea de birouri care-i aparține Romaniței Iovan, se află câte un buncăr antiatomic, adăpostul ideal în caz de război, cu o structură de rezistență mare și la cutremur.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!


Cutremurele din Turcia și Siria, care au omorât peste 36 de mii de oameni, au băgat spaima și în românii care au locuințe cu bulină roșie. Romanița Iovan, însă, stă liniștită pentru că are buncăr antiatomic atât acasă, cât și în clădirea de birouri care îi aparține.

Romanița Iovan are buncăr antiatomic atât acasă, cât și la birou


„Am un imobil de birouri, eu mă ocup de el, îmi găsesc chiriași când pleacă alții. Plus că mă ocup și de partea de administrativ. Tot timpul trebuie să fiu acolo. Avem adăpost, un buncăr antiatomic.

Acum 20 de ani, când am făcut blocul, ne-a obligat să avem. Nu cred că dețin mulți așa ceva. Sunt puține clădiri în București dotate cu asta. Așa am și acasă. Doar să mă prindă aici, să nu fiu pe străzi sau în altă pare.

Legea prevede ca în caz de pericol să iei toți oamenii de pe stradă, să-i adăpostești. Așa voi face, dacă nu-s plecată. Am totodată colaboratori cu firme pe toate sistemele, de control – acces, de detecție incendiu, de pază, de curățenie, de îngrijit ferestre’, a mărturisit aceasta, pentru Impact.ro.


Citește și:Blake Lively a fost fotografiata cu lenjeria la vedere, pe covorul roșu. Imaginile au devenit virale

Citește și:Raymond Căldăraru, bărbatul care și-a ucis iubita de 19 ani, a fost condamnat la închisoare pe viață. Decizia e definitivă


Citește și: Irina Loghin și-a botezat nepoata: „Parcă plutesc şi mi s-a schimbat total viaţa’. Cum arată micuța Ana

Lista buncărelor din București. Se găsesc 4.538 de adăposturilor de protecție civilă în România

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a făcut publică lista cu buncărele din România. Exista mai bine de 4.500 de adăposturi anti-bombe pe teritoriul țării noastre, însă unele dintre ele sunt foarte mici.

De asemenea, adăposturilor de protecție civilă sunt așezate în zone strategie precum: subsolul blocurilor, clădirile de birouri, unităţile de învăţământ, spitalele, hotelurile şi primăriile.


Cele mai multe buncăre sunt situate în capitala României, care deține mai bine de 1.000 de adăposturi anti-bombe. Acestea pot fi folosite de către populația țării în cazul unui război. Iată câte adăposturi de protecție civilă sunt în București, în funcție de sectoarele sale.


• Sectorul 1 – 165 de adăposturi;

• Sectorul 2 – 343 de adăposturi;

• Sectorul 3 – 143 de adăposturi;

• Sectorul 4 – 168 de adăposturi;

• Sectorul 5 – 58 de adăposturi;

• Sectorul 6 – 294 de adăposturi.

Lista cu toate buncărele din România poate fi consultată AICI.

De asemenea, adăposturi anti-bombe se găsesc și în zone de lângă București: Buftea, Domnești, Dragomireşti Deal, Glina, Măgurele, Jilava, Moara Vlăsiei, Otopeni, Dobroeşti, Grădiştea.

„Spațiul este de aproximativ 1mp de persoană. Acesta este unul dintre cele 9 adăposturi de protecție civilă pe care le are în administare Primăria Sectorului 6. Celelalte 8 pe care le avem în administrare sunt la grădinițe și școli’, a spus Paul Moldovan, administrator public Sector 6.


„La nivelul municipiului București sunt apoximativ 1.700 de spații de adăpostire cu o capacitate de peste 320.000 de persoane. La nivelul județului Ilfiov avem aproximativ 500 de spații de adăpostire, cu o capacitate de aproximativ 75.000 de persoane’, mărturisește Ioana Blănaru, purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, conform sursei citate mai sus.