Astăzi, actrița Rodica Popescu Bitănescu intră în pielea Reginei Elisabeta, de la ora 20.30, la Antena 1, într-o nouă ediție iUmor. Marea actriță îi va lua la roast pe cei trei jurați, cu umorul și verva care o caracterizează.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Rodica Popescu Bitănescu va aduce în această seară zâmbetul pe buzele tuturor, când îi va lua la roast pe cei trei jurați, din postura unui personaj fabulos – Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Actrița va fi primită de către cei trei jurați, dar și de către public cu tot respectul cuvenit unei suverane.
Rodica Popescu Bitănescu, Regina iUmor
În fiecare ediție din cel de-al zecelea sezon, un personaj istoric își va face intrarea pe scena iUmor. Rând pe rând, oameni care au făcut sau încă fac istorie în locurile din care vin, precum Donald Trump, Maradona, Einstein sau Pablo Escobar au urcat pe scena iUmor în cel de-al zecelea sezon, iar în această seară își face apariția însăși Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, impersonată de actrița Rodica Popescu Bitănescu.
Îmbrăcată într-un outfit demn de o regină, Rodica Popescu Bitănescu va descinde dintr-o limuzină la iUmor și îi va lua la roast pe Delia, Bendeac și Cheloo de la înălțimea funcției sale. Cu siguranță însă veselia și râsul molipsitor ale carismaticei actrițe îi vor face pe jurați să treacă mai ușor cu vederea micile înțepături la adresa lor…
Citește și: Ce s-a întâmplat cu vila Denisei Răducu, la 4 ani de la moartea ei. Cine a moștenit totul
Citește și: Ce face și cum arată acum Carmen Pleșea, fosta parteneră a lui Costin Mărculescu. E greu de recunoscut
Citește și: Carmen de la Sălciua are un nou iubit? Cine e bărbatul lângă care s-a fotografiat
Secretul unui mariaj de peste 45 de ani
De peste 45 de ani, Rodica Popescu Bitănescu iubește același bărbat și chiar dacă începutul poveștii lor de dragoste nu a fost unul ușor, iată că peste ani s-a dovedit a fi alegerea corectă. Actrița a dezvăluit secretul mariajului ei fericit cu Mircea Bitănescu, dar și faptul că singurul ei regret este faptul că nu au avut copii.
Rodica Popescu Bitănescu (82 ani) și-a cunoscut soțul, pe Mircea Bitănescu, de profesie jurist, atunci când a dat examen pentru obținerea permisului auto. Bărbatul se afla în comisia de examinare. A fost dragoste la prima vedere, abia ulterior actrița i-a descoperit și alte calități, în afară de cele fizice, care au dat-o gata.
Actrița spune că, după doi ani de tatonări, s-a căsătorit civil cu Mircea, iar mult mai târziu au făcut și cununia religioasă. Rodica Popescu Bitănescu recunoaște că pentru menținerea mariajului a recurs, de-a lungul timpului, la unele mici compromisuri.
„I s-a spus şi lui să nu mă ia de nevastă. Nu, nu a ţinut cont de asta. El m-a luat de nevastă… Trecutul i l-am spus eu… Nu am făcut nunta, o să îmbrac rochia de mireasă când voi face nu ştiu câţi ani de căsătorie cu Mircea… Mircea e un tip care îmi place, are ochii albaştri – şi ce m-a impresionat la el e mersul.
Trei bărbaţi am cunoscut în viaţa mea care au mersul frumos: Gheorghe Cozorici – un actor deosebit, era băiat de şofer, adică nu a avut de la cine să înveţe. Încă un actor care merge fantastic de frumos e Florin Piersic. Şi un alt bărbat pentru care am căzut în cap, care are mersul frumos e Mircea, a declarat Rodica Popescu Bitănescu la Antena Stars.