Ce ritual are Andra înainte de fiecare concert. Face pauză vocală cel puțin câteva ore

 Martin Lorena
.

Ce ritual are Andra înainte de fiecare concert. Andra este una dintre cele mai cunoscute și apreciate cântărețe din România. Aceasta are o voce incredibilă, cu care a cucerit publicul larg încă de la o vârstă fragedă. Artista a făcut o serie de declarații cu privire la ritualul pe care îl are înainte de fiecare concert!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!

Andra este una dintre cele mai bune voci pe care România le are. Aceasta are un talent incredibil în ceea ce privește muzica, dar și o prestație absolut senzațională pe scenă. Recent, ea a oferit un interviu în cadrul căruia a explicat ce face înainte de fiecare concert al său.

Andra-1-1Andra-1-1

Cântăreața a fost recent plecată peste hotare, în Padova și Dublin, unde le-a cântat românilor din diaspora. Acolo, ea a fost însoțită de Cătălin Măruță, lăsându-i pe Eva și David acasă. Fiind pe scenă cu brațele pline de flori, artista a făcut și o glumă.

„Bine că mi le-ați dat mie și nu soțului', a spus aceasta.

Citește și: Unde își reînnoiesc jurămintele Andra și Cătălin Măruță, la 14 ani de la nuntă: „Ca-n filme’

Citește și: Andra, dezvăluiri intime la Românii au talent:’Nu am fost atât de proastă să mă pup doar cu Măruță’

Citește și: În ce relații se află acum Bianca Drăgușanu cu Victor Slav:„El e mai sensibil

Citește și: Puya, primele declarații după ce a fost prins la volan sub influența substanțelor interzise: „Adevărul…’

Ce ritual are Andra înainte de fiecare concert. Face pauză vocală

Ce ritual are Andra înainte de fiecare concert. Andra a explicat faptul că, înainte de fiecare concert, preferă să se autoizoleze de familie. Aceasta petrece noaptea de dinaintea spectacolului la hotel, acolo unde își exersează calitățile vocale, dar ia și câteva ore de pauză vocală. Cu toate acestea, ea vorbește în permanență cu oamenii din echipa sa.

„Vorbim cu câteva săptămâni înaintea unui concert, fiecare mai vine cu câte o idee sau ne trimitem mesaje audio. De asemenea, obișnuim ca și după spectacole să stăm de vorbă despre ceea ce a fost bun, dar și despre ce putea fi și mai bine', a spus un membru al echipei pentru Playtech.

Nu sare peste mese

Andra, deși are un program extrem de încărcat și multe emoții înainte de concerte, aceasta are grijă la alimentația sa. Artista a mărturisit că mâncarea îi dă energia de care are nevoie pentru a avea cea mai bună prestanță pe scenă.

Mai mult decât atât, fiind o persoană credincioasă, cântăreața spune întotdeauna o rugăciune înainte de a intra pe scenă.

Sursă foto: Facebook

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton