Rich&fabulous – Margherita Missoni

.

Moștenitoarea imperiului de modă Missoni a crescut într-o zonă idilică, a avut o perioadă rebelă în care a vrut să se delimiteze de afacerea familiei, apoi s-a întors acasă mai înțeleaptă și mai matură. Deși momentele de bucurie i-au fost umbrite de tragedii, a știut să meargă înainte.

 


Aflat la 40 km distanță de Milano, Sumirago este un orășel mic, cu străzi înguste și întortocheate, cu vile cochete, înconjurate de garduri pline de verdeață. Pare un sat de vacanță liniștit, cu mașini puține și mult soare, un loc în care timpul se scurge alene. Din când în când, pe marginea străzilor sau în grădini vezi câte un palmier care dă peisajului un aer mediteranean. Aici locuiește și muncește una dintre cele mai importante dinastii din lumea modei, familia Missoni. De trei generații, membrii familiei conduc o afacere devenită celebră la nivel mondial. Bunici, veri, părinți și copii ai familiei locuiesc la distanță de câteva minute unii de alții și de fabrica Missoni. În această atmosferă a crescut Margherita, cea mai mare dintre nepoții lui Ottavio și Rosita Missoni, cuplul care în urmă cu 62 de ani înființa un mic atelier de producție de haine în subsolul casei.


 

„Am crescut într-o casă rurală, aflată la 200 de metri de fabrică. Casa bunicilor era la 50 de metri de a noastră. Am copilărit într-o societate italiană tradițională, în care toată lumea lucrează pentru afacerea familiei și în care îți petreci tot timpul alături de rudele tale. Cum și mama ei, Angela, lucra tot în fabrică, după orele de școală Margherita mergea să se joace la serviciul acesteia. Acolo făcea poze cu un aparat Polaroid, folosea țesăturile pe post de jucării, intra în rolul de model și se îmbrăca în cele mai interesante ținute. „Pe la 12 ani am început să vreau lucruri de la alte branduri. Era primul an în care Tom Ford lucra pentru Gucci și făcuse niște costume de catifea în culorile roșu și albastru. Mama mi-a cumpărat o haină la reducerile din iarnă, dar m-a pus să îi schimb toți nasturii pentru că aveau logoul Gucci pe ei. Nu a făcut-o pentru că haina era Gucci, și nu Missoni, ci pentru că nu i se părea în regulă ca o fată de 12 ani să meargă la școală într-o haină Gucci. Știa că a creat un mic monstru! M-a dus la prima mea prezentare de modă când aveam două săptămâni’, glumește Margherita.


 

La 20 de ani, Margherita a simțit că apropierea față de familie o copleșește și a decis să plece în New York, unde a urmat cursurile unei școli de teatru, a devenit model și a început, timid, o carieră de actriță. Simțea că actoria e ceva ce ea a ales să facă, nu ceva ce i-a fost impus. Cât timp a fost în Statele Unite, s-a bucurat de experiențele pe care le aveau tinerii nonconformiști. Cea mai interesantă, după propriile declarații, a fost participarea la festivalul Burning Man, un eveniment unic care promovează principiile de comunitate, absurditate, distracție și importanța imunizării societății față de consumerism și piețele economice. „A fost cea mai interesantă experiență din viața mea. A fost o vacanță în afara planetei Pământ!, a povestit tânăra moștenitoare.


 

După ce magia actoriei s-a evaporat, Margherita a decis să se întoarcă acasă, ceea ce a bucurat-o pe bunica ei care, la 84 de ani, conduce încă hotelurile companiei și divizia de decorațiuni interioare. Margherita a început să lucreze pentru compania familiei, ca director de creație al secțiunii de accesorii și costume de baie, și s-a căsătorit cu pilotul de curse Eugenio Amos. Din păcate, începutul căsniciei lor a fost umbrit de două tragedii familiale, petrecute chiar în timp ce Margherita era însărcinată cu primul său copil. Unchiul său, Vittorio, și soția sa au dispărut într-un accident de avion lângă coasta Venezuelei, iar trupurile lor au fost găsite abia la șase luni după accident. În aceeași perioadă, bunicul său și fondatorul casei Missoni, Ottavio, a încetat din viață, lucru care a amplificat tragedia familiei. „Am aflat că voi avea un copil pe 29 decembrie, iar o săptămână mai târziu am aflat că unchiul meu a dispărut și bunicul s-a îmbolnăvit. Fizic am fost bine, dar nu am mai avut timp să mă gândesc la bebelușul meu. Abia după câteva luni, când am început să observ transformarea fizică, mi-am adus aminte. Și nici măcar mama mea nu mai era interesată de faptul că sunt însărcinată’. Acea perioadă grea a trecut, iar acum moștenitoarea imperiului Missoni așteaptă cel de-al doilea copil. Viitoarea generație care va conduce celebra casă de modă mai are însă destul timp să învețe. Deocamdată, Margherita Missoni este viitorul companiei.


 

PE SCURT

 

Despre actorie: „În cazul meu, cred că a fost o respingere a modei, un moment în viața mea în care încer­cam să mă descopăr. Actoria m-a ajutat să privesc atent la trecutul meu și la emoțiile pe care le simt.’

 

Cina în familie: „A fost întotdeauna un moment important din viața noastră. Mereu mâncăm împreună. Mer­gem acasă la bunica – ea locuiește chiar lângă fabrică – și este acel moment din zi în care pu­tem discuta despre orice și ne putem bucura unul de celălalt. Vreau să le transmit și copiilor mei asta!’


 

Băutura preferată: „Vinul roșu, iar vara șampanie cu gheață într-un pahar mare.’

 

Primul lucru pe care îl observă la un bărbat: „Pantofii. Îmi place stilul clasic – nici prea pătrați, nici prea ascuțiți, nici prea fancy. E o li­nie fină între prea mult și prea puțin efort.’

 

Călătoria ideală: „Am fost în Machu Picchu, vreau să vizitez Bhutan și Myanmar, apoi să merg într-un sa­fari în Namibia și Botswana. Nu sunt genul de fată care vrea să stea la plajă și atât.’


 

Raluca Tamas, Foto: Hepta