Reîntâlnire emoţionantă pentru “copiii familiei Bundy” după aproape 20 de ani

.

Christina Applegate şi David Faustino, actorii care i-au interpretat în anii 90 pe Kelly şi Bud Bundy au avut ocazia să se revadă. S-a întâmplat la premiera filmului Vacation', cel mai recent film al Christinei Applegate, în care aceasta joacă alături de Chris Hemsworth.

 


Christina si David au acum peste 40 de ani, dar şi-au păstrat zâmbetul şi buna dispoziţie cu care au devenit celebri în urmă cu aproape 20 de ani.

 

Cei doi s-au fotografiat împreună, depănând probabil şi amintiri din acea perioadă, dar bucurându-se şi de ceea ce li se întâmplă în prezent.

 

La 43 de ani, Christina Applegate este acum căsătorită şi mamă, după ce în urmă cu câţiva ani a trecut printr-o adevărată dramă. Abia se despărţise de soţul ei de atunci când a trebuit să se supuna unei duble mastectomie. Din fericire, s-a îndrăgostit de Martyn LeNoble exact la momentul potrivit, iar acum are o viaţă fericită alături de acesta. David Faustino trăieşte şi el momente speciale, la 41 de ani urmând să devină tătic pentru prima dată.


 

Foto: Hepta