Regina Elisabeta a II-a încalcă tradiția! De ce ține suverana decorațiunile de Crăciun până în februarie

 Oana Pantazi
.

Deși Sărbătorile au trecut de ceva vreme, Regina Elisabeta a II-a nu se grăbește să strângă spectaculoasele decorațiuni de la Sandringham până la începutul lunii februarie. Iată de ce nu respectă suverana Marii Britanii tradiția!

Ca în fiecare an, la jumătatea lui decembrie (uneori, chiar la finele lunii noiembrie), Regina Elisabeta a II-a merge pe domeniul său din Sandringham, unde întâmpină Crăciunul și Anul Nou alături de familie. Suverana supraveghează personal angajații care se ocupă de aranjamentele festive, decorațiunile arătând întotdeauna absolut spectaculos.

În Marea Britanie, tradiția spune că brazii de Crăciun trebuie despodobiți în ajunul Bobotezei, însă Regina Elisabeta a II-a nu se grăbește să renunțe la decorațiuni, aceasta păstrând brazii împodobiți până pe la mijlocul lunii februarie. Motivul este unul extrem de emoționant – Regele George al VI-lea, tatăl suveranei, a încetat din viață pe data de 6 februarie, la Sandringham, locul unde își aniversa întotdeauna ziua de naștere, pe 14 decembrie, înainte de a se întoarce la Buckingham. Iar Elisabeta a II-a ține să marcheze momentul în felul său…

Poartă ghinion să păstrezi brazii împodobiți după Bobotează!

Foarte mulți cred că poartă ghinion să păstrezi decorațiunile și brazii împodobiți mai târziu de data de 5 ianuarie sau de Bobotează (6 ianuarie), dar, după câte se vede, Regina Elisabeta a II-a nu ține cont de aceste superstiții și, în schimb, și-a creat propria tradiție de Crăciun.

Chiar dacă la Buckingham și la Castelul Windsor sunt nu mai puțin de 20 de brazi împodobiți și decorațiuni mult mai spectaculoase, din motive sentimentale, Regina este mult mai atașată de Sandringham, locul unde, în copilărie, își petrecea sărbătorile alături de tatăl ei.

Foto: Hepta, Profimedia

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton