Regele Mihai împlinește astăzi 96 de ani. Aniversare departe de țară...

 Oana Pantazi
.

Este unul dintre cei mai longevivi monarhi din lume și, din păcate, rege doar cu numele… Nu puțini sunt însă cei care nu l-au uitat și care astăzi sunt cu gândul alături de Majestatea Sa mai mult ca niciodată. Regele Mihai împlinește astăzi 96 de ani și își va sărbători ziua de naștere alături de familie.

 

A fost frumos și carismatic ca un actor, iar viața lui a fost un scenariu de film. A devenit suveran la 5 ani și 9 luni și a domnit timp de trei ani… Apoi, din 1940, Mihai I a devenit rege din nou, într-o Românie puternic marcată de război, iar după șapte ani de domnie a fost silit să abdice, sub presiunea celui mai opresiv sistem, ce avea, în timp, să arunce țara într-o prăpastie de teamă, ignoranță, întuneric, sărăcie și foame. Chiar dacă le-au luat totul, comuniștii nu au reușit să șteargă însă amintirile oamenilor despre suveranul lor, deși au trebuit să aștepte 50 de ani până să-l revadă pe Regele Mihai pășind din nou pe pământ românesc…

 

În luna iunie 1948, Regele Mihai, aflat în exil, se căsătorea cu Regina Ana, cei doi având cinci fiice: principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia si Maria. Din 1948 și până în 1997, paradoxal, Regele României nu a avut cetățenie română și, evident, nici dreptul de a intra în țara sa, acesta fiind obligat să trăiască în Elveția și Marea Britanie. Pentru a-și întreține soția și cele 5 fete, Mihai a lucrat ca pilot de curse comerciale, iar el și Regina Ana la un moment dat au construit chiar un mic atelier de tâmplărie și o fermă de pui. În pofida dificultăților întâmpinate și a faptului că și-a redobândit cetățenia română abia la 8 ani de la revoluție, Regele Mihai a militat întotdeauna în favoarea țării sale și a fost unul dintre cei mai buni ambasadori pro bono de peste hotare.

Azi, suveranul României împlinește 96 de ani și, din păcate, starea de sănătate nu-i permite să călătorească în România, așadar își va aniversa ziua în Elveția, conform ziuaregala.ro: „Miercuri, 25 octombrie 2017, Majestatea Sa va fi sărbatorită de familia regala la împlinirea vârstei de 96 de ani. Regele Mihai va aniversa ziua de naștere în cadru privat, la reședinta din Elveția, alături de Principesa Sofia. Majestatea Sa se află în continuare sub atenta supraveghere a personalului medical de diverse specialități, precum și in prezența unor membri ai Casei Majestătii Sale, detașati în Elveția, și a două maici ortodoxe”.

 

Cu această ocazie, astăzi Principesa Margareta va decora o serie de personalități și colaboratori ai Casei Regale din țară și de peste hotare, în Sala tronului de la Palatul Regal din București, iar „Ateneul Român va găzdui, în aceeași seară, începând cu ora 19:00, cea de-a zecea ediție a concertului anual de binefacere organizat de Fundația Principesa Margareta a României”, anunță Casa Regală.

 

Este al doilea an când, din păcate, Regele Mihai nu o are alături pe Regina Ana de ziua sa de naștere… Chiar dacă e departe de România și de cei care îl iubesc, cu siguranță gândurile bune și dragostea oamenilor vor depăși bariera spațiului fizic și vor ajunge la inima Regelui. La mulți ani, Majestate!

Regele și Regina, tineri și fericiți.Regele și Regina, tineri și fericiți.

Oana Pantazi

Foto: Hepta, Facebook

 

 

 

  

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton