Cabral îți propune să rămâi în casă weekend-ul acesta, iar pentru asta are câteva recomandări numai bune de luat în seamă. Ce ai zice de un maraton de seriale SF?
Cabral: Pentru weekend, mai ales dacă e unul friguros, mă gândesc mai ales la ceva care să te țină în casă, la căldurică.
O serie de cărți care mi s-au părut interesantă este seria ‘Ender!'. E un SF cu vaste implicații, atât clasicele invenții tehnologice ce se vor a fi realitate într-un viitor apropiat sau nu, dar pe parcursul poveștii ideile pleacă și către alte implicații mai profunde, ce se pot transforma în dezbateri sănătoase și actuale pe marginea responsabilității umanității față de ea însăși, dar și față de celelalte specii cu care omul împarte Pământul.
O altă carte, mult mai copilăroasă, am primit-o de la Inoke, fiică-mea… ‘Inimă de Cerneală’. Da, probabil că e un fantasy care prinde mai ales la adolescenți, dar povestea este foarte captivantă și de vrei ceva relaxant… este fix ce-ți trebuie.
Dacă nu e chef de citit… atacă serialele. ‘Black Mirror’ este genul de serie care te face să râzi, dar în același timp te pune serios pe gânduri. ‘Stranger Things’ este, de asemenea, o variantă foarte bună de a te smulge dintre problemele zilnice.
În caz că vrei ceva inspirat din realitate, ‘OJ: Made in America’ este un serial de 10 episoade care are șanse mari să te captiveze. Este un film artistic bun, scris pe marginea întâmplărilor dramatice prin care America și sistemul juridic american au trecut după acuzarea sportivului american de o crimă dublă pe care a comis-o. Sau pe care n-a comis-o… tu vei decide asta după ce vei vedea cele zece episoade.
Și dacă vrei să ieși undeva la masă… îți recomand ‘Divan Floreasca’. Ai o varietate foarte mare de mâncăruri turcești – dar nu numai. Au acolo una dintre cele mai bune adane din oraș, o brânză gătită în miere delicioasă, o salată de rodie spectaculoasă, fel-de-fel de aperitive, unele dintre ele picante… găsești ceva foarte bun de mâncare pentru toate gusturile, de la iubitorii de carne și până la vegani. Întreabă ospătarii și fii deschis la nou, sunt șanse mari să-ți placă ce găsești la ei. Și nu rata desertul!
Adina Vîlcea