Reacţia lui Bogdan de la Insula Iubirii după ce a văzut mesajul lui Hannelore pentru Andi: "Pot să le fiu naş la nuntă!"

.

Bogdan de la Insula Iubirii a aflat că iubita şi viitoarea sa soţie, Hannelore, i-a trimis un mesaj cu subînţeles lui Andi, ispita care a încercat să o cucerească mai multe zile. Concurentul a răbufnit când a aflat!

Hannelore s-a apropiat destul de mult de Andi în zilele petrecute în Thailanda. Concurenta a declarat că a prins drag de el, dar nu ca un posibil iubit, ci ca un prieten. Deşi l-a atins în zona intimă în repetate rânduri, l-a îmbrăţişat, l-a pupat, ea susţine că Andi e confuz, ea a vrut doar amiciţia lui.


Faptele ei au dovedit altceva, că îşi dorea o altfel de apropiere. Cu ajutorul brăţării pe care o purta la mână (Temptation Istalnd), Hanne i-a transmis lui Andi: „Ai răbdare, nu m-ai pierdut!'. Radu Vâlcan a concluzionat că ea este confuză, şi după declaraţiile făcute de concurentă, îi iubeşte pe actualul iubit, dar a prins drag şi de ispită.

„Nu am nimic de ascuns! I-am spus să aibă răbdare. Nu pot să neg faptul că mi-a plăcut să fie în compania lui. Nu pot să neg faptul că m-a făcut să râd…m-a atras din problemele mele pentru câteva momente. „, a explicat Hannelore.


Andi a completat imediat: „Ai răbdare! Nu m-ai pierdut!'

Bogdan, după ce a văzut tactica lui Hannelore de a comunica pe ascuns cu ispita, a reacţionat:

„Ooo, iar un pupic pe umăr! Nu cred. Eu nu m-aş fi gândit niciodată la asta!

Ideea e să nu facă pe victima şi să îşi asume!Doamne! Mă pun eu naş la nunta cu ea şi Andi!'

Atingeri intime la Insula Iubirii între Hannelore şi Andi

Hannelore, concurenta care s-a căsătorit cu Bogdan, a recunoscut cu două luni înainte de nuntă că l-a atins pe Andi, ispita de la Insula Iubirii, în zona intimă. A făcut-o şi sub pătură, dar şi de faţă cu toată lumea. Iată declaraţiile!


Foto: Captură video