Răzvan Popescu, de la Radio Zu, și-a făcut operație de micșorare a stomacului. A avut 125 de kilograme: „5 ore a durat intervenția”

.

Răzvan Popescu și-a făcut operație de micșorare a stomacului. Matinalul de la Radio Zu ajunsese să cântărească, din nou, peste 100 de kilograme. Totul s-a terminat cu bine, iar prezentatorul va intra curând în vacanță. 

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!


Răzvan Popescu și-a făcut vineri, 17 iunie, operație de micșorare a stomacului. Finul lui Dan Negru a trecut cu bine peste intervenția care a durat cinci ore și va putea mânca normal peste o lună, după ce va urma un regim corespunzător. 

Matinalul de la Radio Zu a trecut printr-o intervenție chirurgicală săptămâna trecută. Prezentatorul începuse să cântărească, iarăși, peste 100 de kilograme, așa că a luat imediat o decizie radicală. El a povestit pentru Impact.ro motivul pentru care a ajuns să-și facă operație de micșorare a stomacului. 


Citește și: Răzvan Popescu a slăbit 50 de kilograme într-un an!Ce sfat le dă celor care vor să țină dietă

Citește și: Cristina Dochianu a născut, în secret, al patrulea copil.Primele imagini cu fetița

Citește și: Actorul Ben Stiller s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski, la Kiev:„Ești eroul meu!’

Citește și: Vlad Gherman, declarația care ar putea să o deranjeze pe Cristina Ciobănașu:'E prima oară când am o relație cu o femeie…'

Răzvan Popescu și-a făcut operație de micșorare a stomacului


Prezentatorul de la Radio Zu a ajuns pe masa de operații din cauza unor probleme mai vechi de sănătate cu care se confrunta. Mai exact, vedeta începuse să cântărească 125 de kilograme. Totul s-a întâmplat vineri, 17 iunie, iar intervenția a fost un succes. 

„M-au operat vinerea trecută, 5 ore a durat operația, de la 8 la 5. Am voie lichide, supe, dar nu mai mult de un litru pe zi, în primele 10 zile.

După care pasat. Și, după o lună, mănânc normal. Mâine revin la Radio ZU, până vineri, când întru în vacanță. Soția a avut mai multe emoții decât mine, cu operația’, a declarat Răzvan Popescu, pentru sursa citată anterior.


Dan Negru: „S-au dus mesele copioase cu finul meu’

Nașul de cununie al lui Răzvan Popescu a povestit, pentru sursa citată anterior, ce părere are acum despre intervenția de micșorare a stomacului a finului său: „s-au dus chiolhanurile și mesele copioase cu finul meu. Ha, ha. De acum el o sa mănânce numa paie și o să bea juma de pahar de apă. Eu rămân pe baricade să mă ocup de grătare , savarine și mititei.

Cel mai mult o să duc lipsa clătitelor. Aveam nopți în care ne puneam și făceam clătite și apoi faceam concurs care mănâncă mai multe. Eu am norocul unui metabolism bun. Câștigam mereu. Acu o să lupt singur’, a glumit Dan Negru.


Cum a trecut Răzvan Popescu de la 130 la 80 de kg

Acum câțiva ani, Răzvan Popescu a luat decizia de a slăbi când acul cântarului trecuse de mult de suta de kilograme. Să ajungi de la 130 de kilograme la 80, într-un singur an, presupune multă voință, dar și multe renunțări. Matinalul de la Radio Zu a fost extrem de motivat și, mai mult, a avut parte și de susținerea soției, dar și de cea a prietenilor săi. Cât despre dieta pe care a ținut-o, Răzvan susține că nu e niciun secret, că nu trebuie decât să găsești regimul care ți se potrivește:


„Nu e nici un secret, trebuie să găseşti dieta care se potriveşte cel mai bine cu stilul tău de viaţă. La mine a funcţionat programul Toman Diet, o dietă proteică pe care am respectat-o cu sfinţenie. Indiferent de dietă, există câteva alimente pe care oricine vrea să slăbească trebuie să le uite: orice conţine făină albă, orice conţine zahăr şi prăjelile. Dacă reuşeşti să te împrieteneşti şi cu sportul, succesul e garantat, a spus el, la acea vreme.

Sursă foto: Facebook