Ramona Bădescu se confruntă cu primele probleme în educația fiului său, Ignazio. Deși are doar 3 ani, băiețelul are o personalitate puternică și îi dă de furcă Ramonei, care recunoaște că este foarte greu să fii mamă, indiferent de vârstă. Ramona Bădescu susține că face tot posibilul pentru a-l face pe fiul său să o asculte și altfel decât cu palma la fund, ca pe vremea ei.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
La vârsta de 49 de ani, când nu mai credea în minuni și în dorința de a deveni mamă, s-a produs o minune. A rămas însărcinată și l-a adus pe lume pe fiul ei, Ignazio. Îl consideră o minune, fiindcă nimeni nu-i mai garanta că poată să fie mamă.
Ramona Bădescu cere sfaturi pentru a-l educa mai bine pe fiul ei
La 53 de ani, Ramona Bădescu recunoaște că nu le știe pe toate și cere sfaturi pentru a-i oferi fiului ei o educație cât mai bună, fără „palma la fund' pe care ea o primea de la tatăl său, când nu îl asculta.
„Nu există vârstă pentru a fi părinte și este destul de greu să fii mamă! La orice vârstă este dificil să crești un copil, dar cu atât mai mult cu cât această vârstă este una înaintată și generațiile noastre sunt îndepărtate.
Dumnezeu mi-a dat acest miracol, pe copilașul meu, Ignazio, care are acum trei ani, și se întâmplă să îl pun să facă un lucru și el nu vrea.
Eu încerc să îl lămuresc, să îi spun că ar trebui să facă ceea ce îl rog, bineînțeles cu metode foarte dulci și calde, nu ca pe vremea mea, când tata îmi dădea câte o pălmiță la fund. Dar ce se întâmplă dacă ne supărăm unul pe altul? Cine trebuie să facă primul pas spre împăcare, eu spre Ignazio sau el spre mine?', se întreabă Ramona Bădescu într-un interviu pentru wowbiz.ro.
Ce sfaturi de parenting a primit Ramona Bădescu pentru o relație mai bună cu fiul ei
Specialistul în parenting, Felicia Akkaya, a ajutat-o cu câteva sfaturi pe Ramona Bădescu, pentru ca relația ei cu fiul său să fie una și mai bună. Aceasta spune că Ramona ar trebui să-l lase pe Ignazio să facă primul pas spre împăcare.
„Sunteți abia la un foarte proaspăt început de drum în discuții contradictorii, motiv pentru care el trebuie să învețe regulile mersului. Trebuie să îi dai să înțeleagă cât de bine și de important este să fie corect, echitabil.
Subiecte ca siguranța nu pot intra în negocieri. Tu trebuie să îți menții punctul de vedere, pentru că indiferent de câte ori ai spus da, dacă o dată ai spus nu, va încerca să se întoarcă să obțină acel răspuns de câte ori poate', a explicat Felicia Akkaya, la Consilier de vedete, pentru wowbiz.ro.
Ramona Bădescu: „Fiul meu trebuie să crească în siguranță, cu un confort între limitele decenței’
Ramona Bădescu își adoră copilul, dar are grijă să nu-l crească într-un lux exagerat, așa încât să creadă mai târziu că i se cuvine totul.
„Eu îmi doresc ca băiatul meu să cunoască întreaga lume, să se bucure de viață, să fie un om cu suflet curat și responsabil…
Ignazio trebuie să crească, în primul rând, cu iubire. Și o are! Nu am cuvinte să spun cât de iubit este! Însă trebuie să fie un copil răsfățat doar cu iubire, nu și cu lux, cu lucruri de marcă sau alte fițe. El trebuie să crească în siguranță, cu un confort între limitele decenței, să primească o educație sănătoasă și să fie bine școlit.
Dar trebuie să-și construiască singur viața, fiindcă numai așa o să poată s-o aprecieze. Abia mai târziu, când o să fie format ca om și-o să fie pe picioarele lui, o să-i dăm și noi bani, afaceri, proprietăți, bijuterii, tot ce-am strâns și-am clădit pentru el. Iar Fabio a înțeles și mi-a dat dreptate’, spunea Ramona anul trecut, într-un interviu pentru Formula AS.