Actorul Radu Gheorghe, mesaj emoționant după ce a vizitat-o pe fosta sa profesoară de actorie, regizoarea Sanda Manu, la azil. Actorul Radu Gheorghe a dorit să nu-i lase în urmă pe cei care l-au susținut în cariera sa, și în general, oamenii care au contat și încă o fac. Prin urmare, nu a mai dat timp timpului și a vorbit cu cei care se ocupă de vizite la azilul privat unde se afla fosta sa profesoară de actorie, regizoarea Sanda Manu. Fără a ezita, a mers să o viziteze, iar experiența l-a marcat profund. Iată ce a postat pe pagina lui de Facebook!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI
Actorul Radu Gheorghe este destul de activ și sonor când vine vorba despre rețelele de socializare. Ei bine, după vizita pe care a făcut-o la azilul privat din Snagov, unde se află marea regizoare Sanda Manu, fosta lui profesoară de actorie, acesta a ținut să facă publice mai multe aspecte. A povestit pe larg cum a fost, ce a simțit, cum a reacționat când l-a văzut, însă mai apoi a lansat un apel către toți cei care i-au fost elevi regizoarei.
Marea regizoare Sanda Manu a format generații întregi de actori. S-a dedicat meseriei sale și s-a implicat extrem de mult, însă vârsta și problemele au situat-o în prezent într-un azil privat de bătrâni. Este foarte bine tratată din spusele actorului Radu Gheorghe, însă îi lipsesc foarte mult apropiații și toți cei dragi. Actorul Radu Gheorghe a povestit reacția neașteptată pe care a avut-o atunci l-a văzut, dar și cât de mult l-a marcat pe el acel impact și moment.
Actorul Radu Gheorghe, mesaj emoționant după ce a vizitat-o pe regizoarea Sanda Manu, la azil
Actorul Radu Gheorghe și-a făcut timp pentru cei care contează în viața lui, astfel că nu a putut să nu își viziteze fosta profesoară de actorie, regizoarea Sanda Manu. S-a programat la azilul unde este aceatsa, iar revederea a fost de-a dreptul șocantă. Când a realizat că este elevul ei, regizoarea a început să țipe și să plțngă de fericire. Cel mai probabil nu se aștepta la o astfel de vizită, care fără doar și poate i-a făcut extrem de bine din punct de vedere psihic.
ATENȚIE!!! Dragi colegi, din toate generațiile de studenți ai clasei de actorie a profesoarei SANDA MANU, unde sunteți??? (…) A țipat când a realizat cine sunt și-a deschis larg brațele și a început să plângă! Mi-a luat mâinile, mi le-a strâns cu putere (atât cât putea) și a început să mi le sărute! Am încremenit! Inima mea s-a frânt și mi-am înghițit lacrimile! M-a rugat să o scot din salon la o plimbare! Zis și făcut! Cer ajutorul infirmierelor, care mă roagă să ies puțin din salon, pentru a o pregăti pe Dna Sanda Manu de…voiaj! (…)
VIZITAȚI-O! Are nevoie de dragostea noastră! De prezența noastră! De recunoștința noastră! Nu-mi spuneți că nu puteți! Dacă mai aveți suflet, ACȚIONAȚI! La câte generații de actori a scos Dna noastră profesoară Sanda Manu, nu ar trebui să ducă lipsă de vizitatori întreg anul! ACUM, până nu-i prea târziu! Nu pregetați să sunați la Centrul VITALITAS sau să intrați pe site-ul lui și să obțineți toate datele de care aveți nevoie pentru contact și programare! Vă mulțumesc!‘, este apelul lansat pe Facebook, de actorul Radu Gheorghe
Actorul Radu Gheorghe a șters postarea și a publicat un alt mesaj
Radu Gheorghe a rămas cu adevărat marcat de reacția pe care a avut-o fosta lui profesoară de actorie. Nu se aștepta să fie atât de bucuroasă că s-a dus să o vadă și că a făcut acest gest pentru ea. Lacrimile și emoțiile au descris perfect întâlnirea celor doi. Fără a sta pe gânduri, actorul și-a pus sentimentele și povestea trăită într-o postare pe Facebook, care a lăsat pe mulți fără cuvinte.
Radu Gheorghe: ‘Nu am dorit să tulbur și nici să acuz pe cineva’
Actorul Radu Gheorghe și-a îndemnat toți colegii care au fost elevi ai profesoarei de actorie să meargă și să o viziteze până când nu o să fie prea târziu. Acesta i-a îndemnat să facă acest gest, în semn de recunoștință pentru tot ceea ce i-a învățat. A scirs totul la cald, astfel că mai apoi a șters postarea, și a făcut una nouă, în care este mult mai optimism. Mai mult decât atât, a revenit cu detalii primite din partea fiicei Sandei Manu, artistul plastic Irina Tapalagă, cu privire la programul de vizite.
„ATENȚIE !!! Dragi prieteni și colegi, revin cu precizări absolut necesare, referitoare la postarea mea despre profesoara noastră Dna Sanda Manu! La sugestia fiicei ei, dna Irina Tapalagă, trebuie să vă fac cunoscut faptul că la Centrul VITALITAS, unde este internată, dna Sanda Manu beneficiază de toată atenția și medicația de care are nevoie! De asemenea, starea dumneaei de sănătate limitează posibilitatea de a fi vizitată oricând și de oricine! Eu însumi, înainte de a o vedea, m-am consultat cu personalul centrului, pentru a hotărî dacă și când e posibil să o vizitez!
Vă rog, nu-mi luați în nume de rău primul impuls, de a povesti întâlnirea emoționantă cu cea care mi-a călăuzit pașii către meseria pe care, cu mândrie, încă o mai practic! Nu am dorit să tulbur și nici să acuz pe cineva și nici într-un caz să-mi fac vreun titlu de onoare, cum că aș fi mai bun decât alții! Vă rog, luați lucrurile așa cum sunt! Bătrânețea e grea și sunt convins că noi, toți ceilalți, putem ameliora tristețea și singurătatea celor ajunși în neputință, prin dragoste și neuitare!’, este noul mesaj al actorului.
Sursă foto: Facebook