Are 91 de ani, este regina a 16 state suverane, asupra cărora domnește de 65 de ani și este mâna de fier a Marii Britanii, însă, cu toate acestea, soțul ei, Prințul Philip, o alintă pe Elisabeta a II-a într-un mod extrem de bizar, am putea spune de-a dreptul ilar. Se pare însă că, în urma celor 60 de ani de căsnicie, și-a câștigat acest drept.
În cuplurile cu vechime și nu numai, numele de alint sunt o obișnuință, iar cei mai mulți dintre noi nu se sfiesc să le folosească nici în public. Și cum, vorba bancului, dacă la începutul relației îți alinți partenerul cu nume de animale mici, în timp ajungi să apelezi la nume de animale mari, plaja de porecle este practic nelimitată. Oricâtă imaginație ai avea însă, nu te poți gândi nici măcar în glumă că suverana Marii Britanii ar putea fi poreclită de soțul ei cu un astfel de nume, dar iată totuși că Prințul Philip (96) își alintă consoarta, și nu oricum…
În copilărie, pentru că nu reușea să-și pronunțe numele corect, familia și prietenii o porecliseră Lilibet', iar acum strănepotul ei George îi spune Gan-Gan', însă până de curând nimeni nu știa cum obișnuiește Prințul Philip să-i spună soției sale. Acest amănunt a ieșit la iveală pentru prima oară datorită filmului The Queen', în care Helen Mirren a jucat rolul Reginei. La momentul acela, lumea a bănuit că era doar o glumă a scenaristului, însă ulterior s-a aflat că porecla este reală și că a fost aflată în urma unei documentări temeinice. Într-una dintre scene, Prințul Filip se urcă în pat și îi spune soției sale: Dă-te mai încolo, cabbage (varză)!'.
Cum să o numești pe cea mai puternică suverană a lumii astfel, chiar dacă îți e soție?! Există totuși și o explicație… Porecla Reginei provine, se pare, dintr-o expresie franțuzească, mon petit choux' sau my little cabbage', care s-ar putea traduce prin draga mea', din păcate însă muzicalitatea limbii franceze nu se regăsește în varza englezească'… Nici printr-un efort de imaginație extrem nu ne-o putem imagina pe Regină în postură de choux, cabbage, varză, vărzică, dar probabil că tonul (pe care i-o spune Prințul Philip) face muzica…
Oana Pantazi
Foto: Hepta