Prințul Harry, singurul care reușea să o păcălească pe Regina Elisabeta a II-a! Ce farse incredibile îi făcea suveranei nepotul ei preferat

.

În presă s-a scris de nenumărate ori despre slăbiciunea Reginei Elisabeta a II-a pentru nepotul ei, Prințul Harry, însă abia recent au ieșit la iveală farsele pe care i le făcea acesta. Mai mult, se pare că pe suverană o amuzau teribil glumele nepotului ei, unele nu întotdeauna inspirate…

Cu siguranță, după alegerea Ducilor de Sussex de a se despărți de familia regală și a se muta în Canada a îndurerat-o cel mai mult pe Regina Elisabeta a II-a, al cărei nepot preferat dintotdeauna a fost Prințul Harry, pentru care a avut și, probabil încă are, o mare slăbiciune.


Muște de plastic în cafeaua Reginei Elisabeta a II-a!

Nu este un secret pentru nimeni că între Regina Elisabeta a II-a și Prințul Harry a existat o relație specială, care se putea sesiza cu ochiul liber în toate fotografiile în care cei doi au fost surprinși împreună. Iar această legătură are rădăcini adânci, ce merg până în copilăria simpaticului roșcovan. Conform fostului majordom al Reginei, Paul Burrell, Prințul Harry era singurul care scăpa nepedepsit după ce îi făcea bunicii sale farse – lucru de care, se pare, acesta a profitat din plin în copilărie.


„O cunosc pe Regină foarte bine și știu că ține foarte mult la Harry', a povestit Burrell. „În timp ce William bea un ceai alături de ea, după ce ieșea de la școală, Harry venea și punea muște de plastic în zaharniță. Era ilar. Harry a fost singurul care a putut să-și păcălească bunica', a spus fostul majordom pentru OK Magazine.

Prințul Harry adora să facă farse

Burrell, care a vorbit ultima oară cu Regina Elisabeta a II-a în 2018, a istorisit că cea care îl încuraja pe Harry în această privință era chiar mama lui, Prințesa Diana, mai ales când era vorba despre alegerea cadourilor de Crăciun (membrii familiei regale britanice obișnuiesc să își dăruiască tot felul de gadgeturi amuzante). „Ea petrecea ore întregi căutând cadouri amuzante de pus în ciorăpeii lor. Într-un an, Harry a primit un caca fals', a mai istorisit majordomul.


Drept urmare, Prințul Harry a început imediat să caute locuri pe unde ar putea pune răhățelul fals de câine pentru a fi găsit de bunica lui, Elisabeta a II-a.


Conform șefului personalului de la Althorp Estate, unde a stat Harry în copilărie, micul roșcovan avea obiceiul să arunce papuci în toaletă și să tragă apa atunci când vizitau proprietatea, iar asta le crea multe probleme angajaților de acolo.

„Când prințul Charles și Diana i-au adus pe William și pe Harry la Althorp, Harry era o mică obrăznicătură – înfunda toaleta cu papuci', a povestit șeful personalului, conform publicației Mirror.

Foto: Hepta