Prințul Harry s-a îndrăgostit mai întâi de... Rachel Zane, personajul interpretat de Meghan Markle

.

În acest moment, tot mapamondul este cu ochii pe simpaticul Prinț Harry și pe cea care toți speră că îi va deveni soție, actrița de origine americană Meghan Markle, așadar povestea lor nu mai prezintă multe secrete. Puțini știau însă că, înainte de a o cunoaște pe Meghan, Prințul Harry s-a îndrăgostit de Rachel Zane, personajul interpretat de actriță în serialul „Suits'.

 

Harry și Meghan, în Canada, la Jocurile Invictus

 

Pare ciudat că povestea de dragoste dintre Prințul Harry și Meghan Markle a devenit deja subiect de documentar, dar iată că jurnalista Katie Nicholl, în același timp expert regal, a dezvăluit în producția When Harry Met Meghan: A Royal Romance că Harry era îndrăgostit de Rachel Zane, personajul interpretat de Meghan Markle în serialul Suits’ cu mult timp înainte de a o cunoaște pe actriță. „Era îndrăgostit de Rachel Zane cu doi ani înainte să o cunoască pe Meghan. Știu acest lucru de la o prietenă a prințului, care l-a întrebat odată cine ar fi iubita ideală pentru el, iar el a spus: Meghan Markle from Suits, a declarat Nicholl în documentar.

 

 

În luna iulie 2016, Prințul Harry l-a rugat pe prietenul său Markus să-i aranjeze o întâlnire cu actrița, iar ocazia s-a ivit cu prilejul unui meci al Serenei Williams ce a avut loc la Londra, meci la care a participat și Meghan. „L-a rugat pe Markus să aranjeze o oportunitate pentru ca el și Meghan să se întâlnească, iar lucrul acesta s-a întâmplat într-una din camerele private ale Soho House. Erau vreo șapte sau opt persoane acolo așa că era oportunitatea perfectă pentru ca Harry și Meghan să se cunoască într-un cadru informal, aflăm din documentar.

 

Ce s-a întâmplat mai departe știm deja cu toții, Prințul Harry și Meghan având recent prima ieșire oficială în public, la Jocurile Invictus, unde, spre satisfacția tuturor, cei doi îndrăgostiți nu s-au mai ferit de gesturile tandre, participanții la eveniment putând să-i vadă pe cei doi ținându-se de mână și chiar sărutându-se. În plus, Meghan a renunțat la rolul din serialul care a făcut-o cunoscută, ceea ce ne face să credem că e deja pregătită să-și urmeze viitorul soț în Anglia și să devină prințesă. Așadar, atât Meghan, cât și William vor trebui să-și ia adio de la… Rachel Zane!

 

Oana Pantazi

Foto: Hepta