Prințul Harry a fermecat-o și pe Melania Trump! Prima Doamnă l-a invitat la Casa Albă

.

Recent, Prințul Harry și Melania Trump s-au întâlnit la Toronto, la Jocurile Invictus, cu ocazia primei vizite oficiale pe care Prima Doamnă a Statelor Unite a făcut-o în Canada.

 


Ceremonia de deschidere a Jocurilor Invictus (la care participă și o delegație formată din 15 militari români), dedicate militarilor răniţi în teatrele de operaţiuni din Afganistan şi Irak, a avut oaspeți de seamă și anul acesta, printre invitați numărându-se Melania Trump, Prințul Harry și primul-ministru Canadian, Justin Trudeau, alături de soția acestuia, Sophie Gregoire Trudeau. Prințul Harry a fost însoțit de iubita lui, Meghan Markle, la acest eveniment, el fiind, de altfel, și cel ce a dat startul Jocurilor Paralimpice Invictus.


 

 

Pentru un timp însă, atenția invitaților la eveniment a migrat de la Meghan către Prima Doamnă a Statelor Unite, Melania Trump (47), care, cu ocazia primei sale vizite oficiale, nu doar că s-a întreținut preț de 20 de minute în cadru oficial cu Prințul Harry (33), ci a și stat lângă acesta în tribună, în timp ce iubita prințului a stat câteva locuri mai în spate. Dacă, la început, limbajul nonverbal a trădat o anumită stare tensională din partea Melaniei Trump, carisma și relaxarea Prințului Harry au ajutat-o să depășească momentul, aceasta adresându-li-se participanților  la competiție: „În numele soţului meu şi al întregii ţări, vreau să vă mulţumesc vouă şi familiilor voastre pentru sacrificiile făcute pentru ca noi să fim în siguranţă. Vreau să vă urez şi noroc, dar ştiu că nu aveţi nevoie. Aveţi spirit de luptători şi ştiu că veţi aduce aurul acasă.’.

 

 

Între poza oficială, care înfățișează o Primă Doamnă destul de reținută și stresată, și cele din tribune, în care o vedem, alături de Prinț, zâmbitoare și relaxată, este o mare diferență, de unde reiese că simpaticul Harry, care are infinit mai multă experiență în privința întâlnirilor oficiale, a ajutat-o pe Melania Trump să depășească momentul cu bine. Că Harry a fermecat-o și pe Prima Doamnă a Statelor Unite nu mai avem nicio îndoială, fiindcă Melania l-a invitat pe acesta în vizită la Casa Albă. Și cu siguranță nu a fost vorba doar despre o formalitate diplomatică…

Oana Pantazi

Foto: Northfoto