Prinţul George, al treilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, împlineşte astazi 1 an, ocazie cu care părinţii săi au făcut publice 3 fotografii cu el.
Acestea au fost realizate la Muzeul de istorie naturală din Londra, vizitat de George alaturi de Kate si William, şi, după cum se vede, micul prinţ a crescut şi merge singur în picioare.
Este plin de viaţă, foarte sigur pe el şi încrezător, este un băieţel foarte determinat’, a mărturisit John Stillwell, fotograful care a realizat aceste fotografii.
Prinţul George este unul dintre cei mai celebri bebeluşi, însă William şi Kate au încercat să nu îl expună foarte mult. Născut la spitalul St Mary din Londra, George a putut fi văzut la botez, în timpul turneului regal din Noua Zeelandă şi Australia şi la un turneu de polo. De asemenea, pe parcursul anului au mai fost realizate câteva potrete oficiale. Iar aniversarea de maine se anunta a fi una discreta, George urmand a fi sarbatorit in familie.
Foto: Hepta, Northfoto