Prințul Carl Philip al Suediei - Cel mai sexy tată

 Florentina Liutic
.

Familia Regală sue­deză se mărește cu încă un membru! La doar un an de la ve­nirea pe lume a pri­mului moștenitor, frumușelul Prinț Carl Philip se pregătește să devină tată pentru a doua oară!

 

Comparat de nenumărate ori cu actorul Orlando Bloom, Carl Philip (37 ani), Duce de Värmland, este unul dintre cei mai sexy moștenitori regali, în multe topuri surclasându-l chiar pe prințul William. Cu un zâmbet larg și un aer ușor rebel, datorită cârlionților, Carl continuă să facă victime în rân­dul femeilor chiar dacă, de mai bine de șapte ani, singura care se bucură de atenția sa este Prințesa Sofia, care în 2015 i-a devenit și soție. Iar acum, la nici un an de la venirea pe lume a pri­mului lor fiu, Prințul Alexander, cei doi se pregătesc să devină părinți pen­tru a doua oară: „De-abia așteptăm să-i urăm bun venit pe lume noului membru al familiei noastre, au trans­mis Prinții Suediei prin intermediul unui comunicat de presă. Tot atunci, ei au anunțat faptul că bebelușul lor va veni pe lume în luna septembrie. Ale­xander, care tocmai a împlinit un an, este absolut adorabil. Mult prea mic pentru a ne da seama cu cine seamă­nă, dar cu siguranță a moștenit din trăsăturile tatălui său.

 

PASIUNI SPORTIVE

Deși este mai puțin cunoscut ca Prinții William și Harry, Carl Philip poate ri­valiza cu oricare dintre ei, însă nu doar în ceea ce privește înfățișarea, ci și atunci când vine vorba de aptitudini sportive. Singurul fiu al Regelui Carl XVI Gustaf al Suediei și al Reginei Sil­via este pasionat de înot, schi, fotbal, dar mai ales de cursele de mașini, par­ticipând frecvent la diverse competiții. Cu toate acestea, nu este străin nici de lumea artelor. A studiat Design Grafic la Rhode Island School of Design, lan­sând chiar și o colecție de tacâmuri de argint. O altă pasiune a sa este fotogra­fia, iar în trecut a participat la crearea unor galerii pentru National Geogra­phic. Însă, de când s-a însurat, Prințul Carl Philip duce o viață mult mai liniștită, hobby-urile sale mutându-se pe planul doi și atenția fiindu-i îndrep­tată mai mult spre nevoile familiei.

 

FAMILIA, PE PRIMUL PLAN

Puțini știu că Prințul Carl a cunoscut-o pe aleasa inimii sale într-un club de noapte din Stockolm, în 2010. La puțin timp după aceea, și-au făcut publică relația, care la început a fost blamată de membrii Casei Regale Suedeze. Motivul? Sofia avea un trecut ce nu se încadra în standardele unei viitoare prințese. Dincolo de originile modeste, aleasa Prințului a devenit cunoscută după ce a participat la reality show-ul Paradise Hotel, un fel de Big Brother, presa acordându-i atenție după ce, în cadrul emisiunii, s-a sărutat cu o starle­tă, iar înainte fusese model în reviste pentru bărbați. Dar iată că nimic din toate aceste detalii nu l-a împiedicat pe Prinț – care în anul 2008 s-a clasat pe locul nouă în Topul 20 al celor mai frumoși bărbați din familiile regale eu­ropene, alcătuit de revista Forbes – să o ia de soție. „Sofia are o inimă uriașă, este isteață, caldă, modestă și mă face să mă simt în largul meu. Mă simt aca­să când sunt cu ea, declara Carl înain­te de căsătorie.

 

Cei doi sunt mai fericiți ca oricând, și acum așteaptă venirea pe lume a celui de-al doilea copil, acesta urmând să fie cel de-al șaselea nepot pentru Re-gina Silvia și Regele Carl XVI Gustaf și al șaselea în linia de succesiune la tro­nul suedez. Dar, înainte ca familia să se mărească cu încă un membru, Prințul Carl și Prințesa Sofia urmează să săr­bătorească doi ani de căsnicie pe 13 iunie.

 

ADINA VILCEA, Foto: Hepta

 

Printul Carl Philip si Sofia HellqvistPrintul Carl Philip si Sofia Hellqvist

  

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton